Social

Candidatii PNL s-au lansat fara Tariceanu

In cadrul unei manifestari pacifiste, presarata mai mult cu discursuri laudative si cåteva critici la adresa concurentei, PNL si-a lansat candidatii pentru primariile de sector si pentru Primaria Generala a Capitalei.

Marele absent la fastuoasa ceremonie de la Teatrul National din Capitala a fost chiar liderul formatiunii, Calin Popescu Tariceanu, care a ales sa participe la o alta lansare din provincie, chiar in aceeasi zi cu promovarea candidatului pentru Bucuresti, Ludovic Orban . Trubadurul liberal nu s-a suparat, chiar mai mult, s-a simtit bine inconjurat de colegi, artisti si sportivi.

Candidatul la Primaria Capitalei, Ludovic Orban, a fost introdus in scena chiar de doi dintre prietenii sai, selectionarul echipei nationale, Victor Piturca, si artistul Dan Bittman. Antrenorul a tinut sa sublinieze ca si-ar dori un capitan la echipa nationala cu forta fizica si psihica a lui Orban.

La randul sau, Dan Bittman a adus in discutie si calitatile lui Orban de cantaret, evitand insa sa-i acorde un calificativ talentului sau. „Ludovic Orban stie si el ca este cel mai evocat politician din Romania la ora actuala, fiind ministrul transporturilor, banuiesc ca milioane de soferi se gandesc la domnia sa.

Cred ca sunteti cu totii constienti ca incepe o lupta pe viata si pe moarte, ca aveti adversari pe masura si ca, in masura in care domnul Orban va sti sa-si respecte adversarii si sa exploateze la maximum carentele lor, va castiga aceasta lupta“, a spus Bittman. In discursul de lansare in cursa pentru Capitala, Orban a accentuat ideea ca este un bucurestean obisnuit, locatar al unui bloc din Capitala, bun cunoscator al problemelor cu care se confrunta concetatenii zi de zi.

„Candidez la Primaria Capitalei pentru ca traiesc ca un bucurestean obisnuit. Stiu foarte bine ce inseamna o strada plina de apa de ploaie , ce inseamna sa iti inchiriezi un loc de parcare care sa fie ocupat de altii, ce inseamna sa cauti un loc de joaca , ce inseamna sa te deplasezi pana la serviciu“, a spus Ludovic Orban. Ministrul transporturilor nu si-a ascuns nici sensibilitatile, mai ales „cand cineva arunca gunoi pe strada si cand se fac gropi in asfalt“. (continuarea in Gardianul)

 

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

 

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea