Social

Cale libera in Parlament

Dezbaterea privind modificarea legii care reglementeaza transplantul de organe, lansata luni de Cotidianul, a ajuns in faza parlamentara. Partidele par a fi in favoarea modificarii. La Camera Deputatilor a fost depusa o initiativa legislativa pentru introducerea „acordului prezumat“ in efectuarea transplanturilor. Acordul prezumat e procedura prin care un cetatean care nu a semnat in timpul vietii un act prin care sa se declare impotriva transplantului de organe si totusi ajunge in moarte cerebrala, el va fi considerat automat donator. Cotidianul a cerut parerea citorva parlamentari asupra acestui subiect. „Nu-i o problema politica. As fi de acord din punct de vedere juridic, mai ales ca sistemul exista si in alte tari. Strict principial, am fost mereu de parere ca sistemul de transplanturi de organe ar trebui incurajat. Argumentul celor care se opun de frica faptului ca, prin introducerea acordului prezumat, ar creste traficul de organe este similar cu situatia in care, daca introduci circulatia rutiera intr-un oras, va creste si numarul accidentelor rutiere. Nu te impotrivesti crearii unui sistem pentru ca vor fi oameni care-l vor incalca“, spune Victor Ponta, deputat PSD. Mircea Cinteza , senator si presedinte al Colegiului Medicilor din Romania, este si el de acord cu modificarea legislatiei in vigoare, care stipuleaza ca, pentru a deveni donator, toata familia pacientului aflat in moarte cerebrala trebuie sa fie mai intii de acord. „Eu cred ca o asemenea lege este necesara, mai ales in contextul in care prevederi asemanatoare exista in foarte multe tari. In mod normal, ar trebui sa ne alipim si noi la acest curent. Insa mi-e greu sa cred ca legea va trece de Parlament“, spune Cinteza. Liderul grupului parlamentar democrat din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu , este insa mai preocupat de modul in care o asemenea lege ar fi perceputa de societatea romana. „La prima vedere, eu, ca medic, as fi de acord. E nevoie insa de un spirit flexibil sa accepti asa ceva. Nu stiu citi vor avea grija din timpul vietii sa se duca sa semneze un act de refuz si apoi ce situatie se va ivi daca rudele lor ii vor lua din spital taiati si fara inima? E necesara o discutie publica pe aceasta tema, in care sa se implice si societatea civila. Initiativa ziarului Cotidianul este foarte buna. Cred ca proiectul de lege care a fost depus in Parlament ar trebui insa tinut pe loc pina cind se contureaza o opinie la nivelul societatii. In fuga, Legislativul poate reglementa orice, dar reactia societatii poate fi extraordinara“, afirma Radulescu. Lucian Bolcas, vicepresedinte al Camerei Deputatilor, nu agreeaza ideea acordului prezumat, dar spune ca recunoaste faptul ca ceva trebuie facut pentru a mari numarul de donatori de organe. „Problema e deosebit de delicata. E foarte greu sa accepti ideea acordului prezumat in raport cu traditiile perpetuate de zeci de generatii. E foarte greu de acceptat in raport cu starea de moment a celor aflati in pragul decesului. Acordul ar trebui sa fie explicit si strict personal. Sufleteste si sentimental, nu pot sustine acordul prezumat, dar nu pot contesta necesitatea acuta a unor proceduri care sa creasca numarul de organe disponibile si sa creeze posibilitatea salvarii unor vieti“, sustine deputatul PRM. Avantaje financiare 1.800 de romani se aflau la inceputul anului 2007 pe listele de asteptare pentru un transplant de organe, iar perspectivele lor nu erau tocmai stralucite: in 2006 au existat doar 22 de donatori aflati in moarte cerebrala, iar in 2005, numai 12. Statistic, se poate evalua citi donatori potentiali va genera adoptarea procedurii prin acord prezumat. Intr-un an, intr-o sectie de terapie intensiva dintr-un spital judetean de anvergura sau dintr-un spital de urgenta , dintr-o medie de 700 de decese, cam 2% din numarul acestora, adica 14, sint cazuri de moarte cerebrala. La 40-45 asemenea spitale, rezulta peste 500 de potentiali donatori, adica, de exemplu, 1.000 de transplanturi renale. In conditiile in care un transplant renal costa 10.000 de euro, iar costul anual al tratamentului prin dializa este de 18.000 de euro, rezulta o economie de 4 milioane de euro in primul an si zero cheltuieli cu dializa incepind cu anul urmator. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea