Social

Cafeluta sefului, cheia succesului

Studentie cu practica „pe bune“ si munca voluntara, chiar si carat cafele sau impartit corespondenta. Asa arata alternativa specialistilor la tocitul coatelor pe bancile facultatii. Specialistii in resurse umane sustin ca epoca prejudecatilor preluate de la parinti, cum ca facultatea trebuie facuta in liniste, fara „chinurile“ muncii, a apus. Daca pe vremea comunismului, dupa absolvirea unei forme de studiu, statul oferea automat un loc de munca sigur, acum lupta pentru un job bine platit se da inca de pe bancile facultatii. Studiile universitare nu mai sint suficiente, ele trebuie completate cu luni de practica si de un CV bine condimentat cu activitati extrascolare, cum ar fi voluntariatul sau joburile part-time de tip project-based. Insa expertii in HR (resurse umane) nu recomanda ca studiile sa fie abandonate sau ignorate pentru o slujba full-time, care presupune munca de dimineata pina seara. Diferenta, sesizata de specialisti, intre tinerii care se implica pe piata muncii din anul intii de studiu si cei care isi tocesc coatele doar pe bancile facultatii o face salariul. Un proaspat licentiat care munceste din primii ani de facultate poate avea un salariu de 400-500 de euro la momentul absolvirii, pe cind cel care abia se angajeaza porneste uneori chiar de la 100 de euro. Meseria se invata din bobocie Bogdan Cuc, HR consultant la Advice Human Resources (AHR), firma care se ocupa de recrutarea de middle si top manageri, ii sfatuieste pe tinerii care vor o slujba bine platita „sa munceasca inca din primul an de facultate si sa se implice cit mai mult in tot felul de activitati, astfel incit sa nu fie luati prin surprindere dupa absolvire“. Si Madalina Didea, Deputy General Manager la firma Business Intelligence Agency (BIA), spune ca „ideal este ca tinerii sa inceapa sa aiba contacte cu piata de munca inca din facultate. De altfel, deja companiile mari private realizeaza programe de scolarizare si ofera burse pentru tinerii studenti din anii terminali“. Insa este nevoie si de dezvoltarea unor abilitati comunicationale bune, adica „sa stie sa se prezinte sau sa faca o prezentare“, considerate „extraordinar de importante“ de consultantul de la AHR. El pune accentul si pe voluntariat, pentru „fresh-starteri“, pentru a deprinde abilitatile specifice dintr-un domeniu: „Companiile cauta la tineri mai putin experienta, cit atitudine si motivatie“. Cafeaua buna, investitie sigura Bogdan Cuc este de parere ca, in construirea unei cariere, tinerii care intra pe piata muncii trebuie sa accepte ca e bine sa inceapa de jos, cu impartitul de fluturasi sau altfel de joburi part-time. El spune ca este indicat, de asemenea, sa intri intr-o companie pe domeniul de studiu si sa incerci sa furi de acolo meseria chiar ca boboc. „Un tinar trebuie sa-si dea interesul pentru a invata meseria, pentru a cunoaste domeniul. Si chiar sa duca cafele sefilor, sa imparta corespondenta si alte astfel de activitati pe care unii le considera rusinoase. Avantajul este ca prin asta te tin minte si este posibil ca, la un moment dat, cind au nevoie de un om, sa te cheme“, spune specialistul HR. Renuntarea la astfel de prejudecati nu poate decit sa ajute un tinar, pentru ca se pun bazele unei relatii informale, care aduce o recomandare buna la momentul potrivit, mai spune Bogdan Cuc. Se cauta abilitati, nu cunostinte Una dintre problemele semnalate de specialistii care se ocupa de plasarea pe piata muncii este discrepanta mare intre teoria invatata in sistemul educational romanesc si ceea ce se cere practic la un job. Consultantul HR Bogdan Cuc considera ca „piata din Romania pentru tineri nu e o piata foarte bine structurata, iar invatamintul e in ceata si nu ii pregateste dupa cerintele pietei“. Parere impartasita si de patronii companiilor private, care nici nu aplica clasicele teste de cunostinte la angajare, teste ce ramin totusi obligatorii pentru o slujba in institutiile statului. Gindirea strategica duce la alexandrion " title=" alexandrion " title=" alexandrion ">alexandrion ">Alexandrion Olimpia Rosioru, Brand Manager Assistant (BMA) in cadrul firmei Alexandrion Grup Romania, spune ca a ajuns la aceasta pozitie cu „incredere in sine si putina gindire strategica“. BMA-ul, care a intrat intr-o agentie de publicitate inca din anul II de facultate, considera ca este usor pentru un tinar sa aiba un job bine platit daca „stie din timp sa isi seteze obiectivele pe termen scurt, mediu si lung si s-a orientat ca atare in vederea realizarii lor. De exemplu, am prieteni care la virsta de 28 de ani sint deja brand manageri si cistiga intre 1.000 si 2.500 de euro pe luna“. Olimpia considera marketingul „o latura a educatiei foarte importanta pentru tineri, in special pentru cei care sint la inceput de drum si isi permit inca sa se dezvolte frumos“, mai ales ca salariul pentru un incepator ajunge pina la 800 de euro. Insa este nevoie de o „educatie primara“, urmata de educatia in domeniu, construita prin „multa lectura“ si studii superioare, dar si de „setul de valori si principii personale“. Un job de top se vede din primii ani de studentie Tinerii care si-au facut un plan de cariera si si-au stabilit competentele pe care le pot vinde angajatorilor ajung primii la linia de sosire. Joburile de inceput, fara prea multe pretentii si in aproape orice domeniu, trebuie dublate de un plan serios de cariera, spune Claudiu Ciortea, Permanent Placement Manager la Adecco. El subliniaza ca primele contacte cu piata muncii „trebuie sa fie alese cu grija, in functie de planul de cariera dorit, si nu numai in functie de oportunitati de moment. Nu trebuie neglijata o evolutie profesionala pe termen lung in favoarea unor experiente sporadice si beneficii de moment“. Marius Balaci ( foto ), director de PR la Selenis, agentie de consultanta in comunicare specializata in folosirea mediului online si totodata vicepresedinte si director de PR la Ethos, povesteste cum s-a apucat de relatii publice din facultate, cu ginduri mari de viitor: „Inca din primul an de facultate m-am implicat in organizarea diverselor actiuni studentesti, am participat la majoritatea evenimentelor care aveau legatura cu relatiile publice. Astfel, trecerea de la participant la evenimente la organizator a fost cit se poate de lina“. Salarii de mii de euro Efortul a meritat. „Relatiile publice si advertisingul sint printre domeniile bine platite. Dar nu din primul moment. Si in aceste domenii exista un salariu pentru «entry», care e in jur de 200-300 de euro. Dupa ce «confirma», un comunicator cu experienta poate sa ajunga la un salariu de citeva mii bune de euro“, adauga PR-istul.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea