Social

Ca la noi la nimeni!

Dumitru Dragomir sustine ca in Liga I doar ultima etapa se joaca la aceeasi ora, ca asa prevede regulamentul.

Cu doua etape inainte de finalul Ligii I, pentru titlu se bat Steaua si CFR Cluj, in timp ce alte trei echipe - Dacia Mioveni, Gloria Buzau si Ceahlaul - lupta pentru locul 14, care garanteaza si la anul prezenta in prima divizie . Normal ar fi ca macar aceste etape sa se dispute de la aceeasi ora. La fel ca si in alte campionate cu renume.

In campionate precum cel al Italiei sau al Spaniei, in care miza pentru castigarea titlului sau ocuparea primelor pozitii in clasament este incomparabil mai mare decat cea din intrecerea noastra, ultimele patru etape se disputa de la aceeasi ora. Asa este si corect, tocmai pentru ca nicio echipa sa nu poata profita de un eventual pas gresit al rivalilor.

Liga I are alte reguli. La noi, doar ultima etapa se joaca de la aceeasi ora. Si s-ar putea ca acest aspect sa nu mai conteze daca Steaua va invinge duminica pe Dinamo sau va face egal, cel putin in lupta pentru titlu . "Nu conteaza ce cred eu. Acesta este regulamentul, care s-a schimbat de acum doi ani, si care se respecta de catre toata lumea", ne-a spus Dumitru Dragomir, pre­sedintele LPF.

CFR va juca cu Bistrita cu 24 de ore ina­inte de marele derby bu­cu­restean, astfel ca, in functie de rezultatul obti­nut de ardeleni, ros-albastrii isi vor face calculele pentru meciul cu dinamovistii.

In schimb, la retrogradare , calculele se vor intinde pe trei zile. Ceahlaul va juca vineri cu Poli Timisoara, Buzaul va da piept Craiovei o zi mai tarziu pentru ca duminica, Mioveniul sa inchida lista.

Gigi Becali: „O sa desfiintez piata transferurilor"


Finantatorul Stelei, Gigi Becali, si-a facut deja planuri pentru viitorul campionat. "Voi desfiinta toata piata transferurilor. Voi arunca sume imense de bani si voi cumpara tot ce este mai bun de la Dinamo, Rapid, Craiova, Timisoara si CFR". Declaratia latifundiarului nu a ramas fara reactii. "Becali poate sa incerce sa cumpere jucatori de la Rapid, e liber sa incerce, dar nu inseamna ca si va reusi. Luam noi de la el, sunt doi jucatori de la Steaua cu care negociem", a spus Fathi Taher , noul fi­nantator al giules­tenilor, referindu-se la Vali Badea si Rada.

Lupescu: „S-a gresit mult in favoarea Stelei"

Directorul general al FRF, Ionut Lupescu, a declarat, ieri, ca arbitrii au facut multe greseli majore in favoarea ros-albastrilor, dar nu considera ca arbitrajele vor fi decisive pentru adjudecarea titlului de campioana in acest sezon.

„Intr-adevar, au fost in acest retur, din pacate, prea multe greseli de arbitraj in favoarea echipei Steaua. Nu poate fi vorba de o conspiratie , dar ceea ce e adevarat e ca Steaua a avut parte de unele greseli majore in favoarea sa. Cu toate acestea, in niciun caz nu se poate spune ca titlul a fost sau va fi decis de arbitri. Cred ca, per total, pe un campionat intreg, toate echipele au avut mai mult sau mai putin de pierdut de pe urma arbitrilor", a spus Lupescu.

Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea