Social

Bush măreşte numărul soldaţilor din Irak

Casa Albă va publica o nouă strategie pentru Irak, în perioada următoare. Potrivit BBC, preşedintele George Bush va anunţa creşterea numărului de soldaţi din Golf, în încercarea de a aplana valurile de violenţă din zonă. Liderul de la Washiongton va face anunţul oficial, cel mai probabil, într-un discurs programat pentru săptămîna viitoare. Deocamdată nu s-a stabilit numărul soldaţilor ce vor ajunge în Irak şi nici misiunile lor. Anunţul suplimentării trupelor vine într-un moment delicat. Guvernul irakian a dat de curand publicităţii un bilanţ al conflictului - peste 12.000 de civili au fost ucişi în Irak, numai în anul 2006, iar jumătate dintre ei au murit în ultimele 4 luni. Cei mai mulţi sunt victime ale violenţelor dintre musulmanii şiiţi şi sunniţi. De asemenea, luna decembrie a fost desemnată cea mai sangeroasă din întreaga perioadă de conflict pentru militarii americani. De altfel, din 2003 şi pană acum, numărul soldaţilor morţi a ajuns la 3.000. Violenţele s-au intensificat după condamnarea la moarte a lui Saddam Hussein. Oficialii se tem că executarea fostului dicator, pe 30 decembrie, va face ca atacurile să devină mai puternice şi mai sangeroase .

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea