Social

Bush intervine in criza britanicilor

In timp ce Bush declara ca iranienii se comporta „inacceptabil“, conducatorul Garzilor Revolutionare iraniene propune eliberarea marinarilor. Presedintele Statelor Unite, George W. Bush, a facut pentru prima data declaratii publice la adresa crizei militarilor britanici retinuti de Iran in apele Golfului Persic, adoptind un ton dur la adresa Teheranului. „Problema ostaticilor britanici este una grava, deoarece iranienii i-au luat pe acesti oameni din ape irakiene. Acesta este un comportament inacceptabil“, a declarat Bush. Presedintele si-a exprimat sprijinul pentru premierul britanic Tony Blair in rezolvarea acestei crize. Angela Merkel, cancelarul german, reprezentanta a presedintiei UE, a exprimat „intreaga solidaritate a Uniunii cu Marea Britanie“ in problema ostaticilor. Schimb refuzat Departamentul de Stat al SUA a respins, simbata dimineata, posibilitatea de a-i returna, in schimbul celor cinci militari britanici, pe cinci iranieni retinuti in Irak, in ianuarie. Cei cinci sint suspectati ca fac parte din Garzile Revolutionare Iraniene si au fost capturati la Irbil, in timp ce incercau sa scape de niste documente compromitatoare. Se presupune ca acestia ar fi fost implicati in inarmarea teroristilor irakieni. Oferta britanica Ministrii britanici pregatesc o oferta pentru eliberarea celor 15, ce consta in a promite Iranului ca marina Regatului Unit nu va patrunde niciodata cu buna stiinta in apele teritoriale iraniene, fara permisiunea Teheranului, arata „The Sunday Telegraph“. Unul dintre comandantii marinei britanice va fi trimis in Iran pentru a negocia problema. Guvernul britanic se teme ca aceasta criza s-ar putea prelungi pe durata mai multor luni. Conflict intre generali Pe de alta parte, conform „The Sunday Times “, comandantul Garzilor Revolutionare, generalul Yahya Rahim Safavi, se pare ca le-a cerut vineri celor din Consiliul Suprem de Securitate al Iranului sa-i elibereze pe cei 15, deoarece situatia „incepe sa iasa de sub control“. Se pare insa ca propunerea lui Safavi a fost imediat respinsa de alt general de rang inalt, Yadollah Javani, conducatorul biroului politic al Garzilor Revolutionare. Yadollah l-a acuzat pe Safavi de „tendinte liberale“ si slabiciune si a cerut punerea sub acuzare a militarilor britanici. Cei 15 militari britanici au fost capturati de iranieni in apele Golfului Persic, Teheranul sustinind ca era vorba despre apele teritoriale iraniene. Britanicii au adus probe din satelit conform carora reprezentantii marinei britanice se aflau in ape irakiene.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea