Social

#buget 2009 #sedinta guvern boc #intalnire informala

Bugetul pe 2009, primul hop pentru Cabinetul Boc

Cabinetul condus de Emil Boc se intruneste sambata in sedinta pentru a face unul dintre primii pasi in refacerea bugetului pe 2009, primul hop pentru noii ministri. Astfel, membrii Cabinetului Boc au o sedinta informala, pentru a discuta proiectul de buget pe anul viitor, care ar urma sa fie analizat in reuniunea Executivului programata sa se desfasoare luni, 29 decembrie.

Premierul Emil Boc declara, in urma cu doua zile, ca bugetul, asa cum a fost propus de fostul Executiv, trebuie retras din Parlament. De altfel, la preluarea mandatului, primul-ministru a discutat pe aceasta tema cu fostul sef al Guvernului Calin Popescu-Tariceanu. "Am avut o discutie in special pe componenta financiar-bugetara si despre proiectul de buget de care era si dansul (Tariceanu - n.r.) de acord ca trebuie retras de la Parlament sau reconstruit un alt proiect de buget, intrucat primul fusese conceput pe o alta crestere economica, ce nu se mai regaseste in conditiile de criza", spunea Emil Boc, potrivit Agerpres. Noul ministru al Finantelor, Gheorge Pogea, a tinut miercuri o sedinta cu toti directorii din Ministerul Finantelor.

Proiectul de buget pentru anul viitor ar urma sa intre in dezbaterea Parlamentului, cel mai probabil, la mijlocul lunii ianuarie, intr-o sesiune extraordinara . Deficit bugetar si masuri sociale Deficitul bugetar va ajunge in 2008 la 5% din PIB, tinta noului Guvern de 1,7% din PIB pe 2009 fiind foarte greu de atins, dupa ce veniturile la buget vor scadea, iar cresterea economica ar putea stagna, spune directorul BNR, Eugen Radulescu .

Totodata, diminuarea veniturilor catre bugetul de stat si majorarile pensiilor din ani anteriori care "vor musca din bugetul de stat in 2009" va ingreuna foarte mult diminuarea deficitului public la nivelul tintit de noul Guvern. Executivul a luat deja o serie de masuri financiar-economice, in prima sa sedinta, din 23 decembrie: plafonarea indemnizatiei sefilor de agentii la cea a secretarilor de stat, respectiv 4.800 de lei, si suspendarea ocuparii prin concurs a posturilor vacante de la autoritatile si institutiile publice, pana la 31 decembrie 2009. Premierul Emil Boc a anuntat ca indemnizatiile sefilor regiilor si societatilor comerciale din subordinea Consiliilor Judetene nu vor depasi indemnizatia vicepresedintelui de CJ, iar la cele din subordinea consiliilor locale indemnizatiile nu vor depasi salariul viceprimarului. Cat priveste posturile vacante din sistemul bugetar, seful Executivului a precizat ca, "pana la 31 decembrie 2009, se suspenda ocuparea prin concurs a acestora, inclusiv a posturilor scoase la concurs dar a caror procedura de ocupare nu s-a finalizat, din cadrul autoritatilor si institutiilor publice". Este vorba despre aproximativ 145.000 de posturi vacante, unde Guvernul spera sa realizeze o economie de aproximativ un miliard de euro.

Ministere reorganizate

Tot in prima sedinta a noului Cabinet, desfasurata dupa ce ministrii si-au preluat portofoliile sau au fost instalati in functie, principalul subiect de discutie l-a constituit reorganizarea ministerelor, avand in vedere ca au fost infiintate unele noi, iar altele si-au schimbat denumirea. Guvernul a adoptat ordonanta de urgenta privind stabilirea unor masuri de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale, ordonanta de urgenta privind unele masuri financiare si in domeniul bugetar, ordonanta de urgenta privind modificarea si completarea OUG 79/2008 privind masuri economico-financiare la nivelul operatorilor economici, precum si hotararea de guvern privind unele masuri pentru diminuarea cheltuielilor la entitatile cu capital majoritar sau integral de stat.

Potrivit ordonantei privind masurile de reorganizare in cadrul administratiei publice centrale, vicepremierul Dan Nica va coordona Autoritatea de Reglementare in Domeniul Energiei, Autoritatea Nationala pentru Comunicatii, Autoritatea pentru Servicii Comunitare de Utilitati Publice, Departamentul de Afaceri Europene si Departamentul pentru Lupta Antifrauda. Pe de alta parte, aparatul de lucru al ministrului de stat pentru coordonarea activitatilor din domeniile culturii, invatamantului si integrarii europene, portofoliu care a revenit in fostul Executiv liderului UDMR, Marko Bela, isi inceteaza activitatea. Daca in Guvernul Tariceanu a existat Ministerul Economiei si Finantelor , in actualul Executiv cele doua componente sunt separate.

De asemenea, a fost reinfiintat Ministerul Turismului, prin reorganizarea Ministerului pentru intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, care a devenit Ministerul IMM-urilor, Comertului si Mediului de Afaceri. Ordonanta, care prevede infiintarea ministerelor conform noii organigrame, stabileste in mod distinct ca Ministerul Economiei poate prelua, daca este cazul, activitati din cadrul Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului si unele structuri din portofoliul AVAS. A fost reinfiintat si Ministerul Tineretului si Sportului prin comasarea Autoritatii Nationale pentru Tineret cu Agentia Nationala pentru Sport, institutii publice care se desfiinteaza.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea