Social

Bucureştiul, cea mai "porcită" metropolă din UE

Reprezentanţii Primăriei Capitalei spun că, pană la vară, vacile, găinile, porcii şi caii vor dispărea din gospodăriile improvizate de la colţul blocului. Bucureştiul este singura capitală europeană unde există încă gospodării cu WC-ul în curte, porci în şandrama şi cai la căruţa cu care unii se plimbă pe bulevarde. Nici în privinţa colectării selective a gunoiului nu stăm mai bine, iar Primăria Capitalei are soluţii pentru toate aceste anomalii doar pe hartie. Astfel, bucureştenii vor simţi schimbări semnificative în spaţiul public abia în caţiva ani de la integrarea Romaniei în Uniunea Europeană. În prezent, în toate cartierele din Bucureşti, oamenii se trezesc dimineaţa în cantatul cocoşilor, mugetul vacii, behăială şi miros de bălegar. Deşi există reglementări locale care interzic creşterea animalelor domestice în oraş, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare Bucureşti (DSV), Constantin Savu, susţine că "la nivelul anului 2007, avem în Bucureşti 29.804 păsări, 979 de porci, 543 de vaci, 2.413 oi, 747 de capre, 1.469 de iepuri şi 6.950 de caini de companie". Aceste cifre l-ar speria pe orice european care locuieşte într-un oraş. "Cand am cerut reglementări despre caracteristicile coteţelor acceptate în Viena, şeful direcţiei lor sanitar-veterinare nu înţelegea despre ce e vorba. Acolo, animale domestice pentru consum nu mai sunt crescute izolat, în gospodării vechi, de 40 de ani", spune directorul Direcţiei de Integrare Europeană din Primăria Capitalei, Radu Ancuţa. Eliminarea porcilor, o problemă socială La nivelul celor şase sectoare din Capitală, aplicarea normelor europene, în privinţa creşterii animalelor, este o mare problemă din punctul de vedere al primarilor de sector. În sectorul 1, primarul Andrei Chiliman se gandeşte la o variantă mai puţin dură pentru scoaterea animalelor domestice în afara oraşului. "Dacă vorbim despre o astfel de măsură trebuie să ne gandim că la periferia oraşului sunt mulţi oameni săraci. Ei trăiesc de pe urma acestor animale şi cred că trebuie să impunem pentru început nişte norme de igienă şi apoi să ne gandim la o soluţie cu adevărat dură", spune edilul sectorului 1. El propune această rezolvare, pentru că anul trecut s-a confruntat cu o situaţie în care a trebuit să scoată o vacă dintr-o gospodărie din cartierul Bucureştii Noi. "Anul trecut, mai mulţi oameni de pe langă lacul Griviţa s-au plans că nu mai suportau mirosul care venea de la un vecin care avea o vacă. Cu greu l-am convins pe proprietarul vacii să-şi ducă animalul la un nepot în Damboviţa", povesteşte Chiliman. Direcţia juridică din Primăria Capitalei nu vede o rezolvare peste noapte a acestor situaţii. Totuşi, o dată aproximativă cand bucureştenii nu se vor mai simţi ca la ţară în Capitală este dată de viceprimarul general Răzvan Murgeanu. El spune că pană la vară animalele crescute în coteţe vor dispărea din Bucureşti.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea