Social

Bucuresti - oras al muzicii

Proiectul Uniunii Europene de Radio, "Orasele muzicii", prin care este pusa in valoare viata muzicala a unui centru cultural - concerte camerale, simfonice, world music si jazz - va ajunge in Bucuresti intre 19 si 26 ianuarie prin intermediul postului Radio Romania Muzical. Proiectul "Bucuresti - oras al muzicii" constituie contributia Societatii Romane de Radiodifuziune la derularea unui program initiat de Uniunea Europeana de Radio cu cativa ani in urma. Potrivit Mediafax, Radio Romania Muzical va organiza pe perioada derularii acestui proiect o serie de manifestari artistice. Un principiu major care a stat la baza alcatuirii programului "Bucuresti - oras al muzicii" a fost reflectarea vietii muzicale din capitala Romaniei, in diversitatea sa, prin sustinerea unor concerte reprezentative atat din punct de vedere componistic, cat si interpretativ, care vor fi transmise prin satelit. Manifestarile muzicale vor avea loc la Ateneul Roman , la Sala "Cerchez" a Muzeului National Cotroceni, la Sala "Mihail Jora" a Societatii Romane de Radiodifuziune si in Aula Palatului Patriarhal. Toate aceste concerte vor ajunge, prin intermediul Uniunii Europene de Radio, in tari precum Austria, Elvetia, Spania, Irlanda, Polonia, Rusia, Suedia, Portugalia, Danemarca, Serbia, Croatia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovenia, Bulgaria si Canada. Printre artistii romani participanti la acest proiect se numara violonistul Alexandru Tomescu, violoncelista Laura Buruiana , dirijorul Horia Alexandrescu, baritonul roman Eduard Tumagian, formatia " Nightlosers ", corurile "Symbol" si "Te Deum Laudamus" si o serie de ansambluri vocale.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea