Social

British Airways a pactizat cu rivalii ca să mărească preţurile biletelor

British Airways (BA), dar şi alte companii aeriene de renume sunt investigate de autorităţile din Statele Unite şi din Marea Britanie că au mărit nejustificat tarifele percepute pentru transportul de pasageri. BA, a treia mare companie europeană de transport aerian , a comunicat presei că autorităţile de reglementare a concurenţei din Marea Britanie (Office of Fair Trading) şi Departamentul de Justiţie al Statelor Unite au început o investigaţie asupra majorării preţului biletelor pentru pasageri, care include taxe suplimentare pentru combustibili . În urma publicării acestor informaţii, cotaţia acţiunilor BA a scăzut cu 5%. Însă compania riscă să fie penalizată, în cazul în care este găsită vinovată, cu 10% din totalul profitului– ceea ce ar însemna 850 de milioane de lire sterline.Politica grupului BA este de „a-şi desfăşura activitatea în concordanţă cu toate legile aplicabile referitoare la concurenţă“, se spune în comunicatul companiei aeriene. Se bănuieşte că British Airways s-ar fi înţeles cu alte companii aeriene rivale (printre care s-ar afla şi americanii de la Virgin Atlantic Airways) pentru a menţine nivelul preţului ridicat, ceea ce reprezintă o încălcare a legilor concurenţei. Air France-KLM, cea mai importantă companie aeriană din lume în funcţie de venituri, a anunţat că nu este implicată în investigaţie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea