Social

Brazilianul Da Rosa, concediat pentru... exhibiţionism!

Fotbalistul brazilian Alex da Rosa, naturalizat bolivian, a fost concediat de echipa sa de club, Blooming Santa Cruz , după ce s-a dezbrăcat intenţionat în faţa camerelor de luat vederi , înaintea unei conferinţe de presă, informează site-ul argentinian 26Noticias. Da Rosa, care a evoluat în 2004 în echipa naţională a Boliviei, s-a dezbrăcat complet în timp ce trei dintre coechipierii lui se pregăteau să susţină o conferinţă de presă. Brazilianul a explicat apoi că gestul lui a fost o glumă prin care încerca să protesteze faţă de amestecul presei în viaţa personală a celor trei fotbalişti care fuseseră amendaţi de clubul bolivian după ce fuseseră surprinşi în stare de ebrietate , săptămana trecută, de camerele de luat vederi, într-un bar din Santa Cruz. Fotbaliştii au fost sancţionaţi de clubul bolivian cu amenzi reprezentand 30 la sută din salariul lor. „Am ieşit de la duş şi nu mi-am imaginat niciodată că ei filmau. Cred că a fost rău interpretat acest gest”, s-a apărat jucătorul, în timp ce directorul tehnic al formaţiei Blooming, Alvaro Pena, a declarat: „Aceste lucruri nu se pot întampla la un club profesionist, indiferent că era o glumă sau nu. Oamenii nu o percep aşa şi, dacă nu luam aceste măsuri, am fi fost acuzaţi că tolerăm indisciplina.”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea