Social

Brancuşi, prea scump pentru colecţionarii romani

Romanii sunt prea săraci ca să se bucure de Brancuşi în original. La 50 de ani de la moartea celui mai cunoscut euro . Criticul de artă Pavel Şuşară consideră că investiţia în operele originale poate aduce profit pe termen lung, iar Mihai Oroveanu spune că lucrările de sculptură au o valoare medie de 8 milioane de dolari. Astăzi se organizează mai multe evenimente Brancuşi. Pe scena Teatrului Targu Jiu, însuşi strănepotul artistului va reconstitui copilăria şi adolescenţa sculptorului din Hobiţa, iar la Bucureşti se va deschide o expoziţie de fotografie cu operele sale. Criticul de artă Pavel Şuşară a declarat pentru Adevărul că falsurile nu se comercializează numai în Romania. "La noi, Brancuşi nu se vinde, pentru că nu are cine să îl vandă şi nu are cotă, pentru că piaţa romanească nu are posibilitatea să absoarbă din categoria asta". Şuşară spune că "Pasărea măiastră", care valorează 20-30 milioane de dolari în Occident, nu şi-ar pierde valoarea dacă ar fi scoasă la licitaţie în Romania. "Sunt mulţi colecţionari care au cumpărat falsuri de Brancuşi. Dacă dai pe o lucrare adevărată 20 milioane de euro, poţi s-o revinzi peste două luni sau un an în jurul aceleiaşi sume, dar dacă dai pe un fals 60.000 de euro, ăştia sunt bani aruncaţi. Falsurile circulă cu mare veselie la noi". Criticul şi istoricul de artă Mihai Oroveanu întăreşte teoria lui Şuşară, spunand că lucrările lui Brancuşi nu se vand în ţară, pentru că sunt prea scumpe. Oroveanu a declarat pentru NewsIn că Brancuşi are în jur de 100 de lucrări în muzeele din Romania sau în colecţiile private din ţară: circa 50 de sculpturi, desene şi schiţe şi aproximativ 50 de fotografii. "Oricum, nici dacă ar vrea cineva să cumpere Brancuşi original la noi nu ar avea bani. Lucrările de sculptură au o medie de 8 milioane de dolari, unele chiar mai mult", a spus Oroveanu. Lucrări vandute la preţuri-record În noiembrie 2006, o lucrare a sculptorului roman, realizată în 1912, "Cap Apollinaire", a fost vandută la licitaţie, la casa Sotheby’s din New York, cu 1,69 milioane de dolari. În mai 2005, sculptura sa în marmură, "Oiseau dans l’espace" (Pasărea măiastră), a fost adjudecată la Casa Christie’s cu 27,45 milioane de dolari şi a stabilit recordul absolut de vanzare la licitaţie a unei sculpturi, potrivit site-ului casei de licitaţii, www.christies.com. Ascensiunea unui geniu Născut în 1876, Constantin Brancuşi a urmat Şcoala de Arte şi Meserii în Craiova, Şcoala de Belle-Arte la Bucureşti şi a studiat la München şi Paris. A expus pentru prima dată la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris, în 1906. În 1914, deschide prima expoziţie în America. În "Little Review" din New York apare, în 1921, primul studiu cu 24 de reproduceri din opera lui Brancuşi, semnat de poetul american Ezra Pound. Pană în 1940 realizează opere importante din ciclul "Pasărea în văzduh", ciclul "Ovoidului", precum şi sculpturi în lemn. Cu toate acestea, comuniştii romani sunt reticenţi la succesul lui din afara graniţelor. Abia în 1964 sculptorul este confirmat ca geniu naţional şi ansamblul monumental de la Targu Jiu, ce cuprinde "Coloana fără sfarşit", "Masa tăcerii" şi "Poarta sărutului", este amenajat şi îngrijit, după ce fusese lăsat în paragină un sfert de veac.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea