Social

Bona, mai cautata ca oricand

Ea este solutia aleasa mai ales de parintii care vor ca micutii sa fie bine ingrijiti si educati. In conditiile in care majoritatea femeilor au un loc de munca si bunicii lucreaza pana la varste inaintate, bonele au devenit din ce in ce mai cautate. Cele mai multe femei amana nasterea unui copil de teama sa nu isi compromita cariera, iar cand in sfarsit devin mame isi lasa repede copilul in grija altcuiva si se reintorc la serviciu. Bonele preiau si copii foarte mici, de doua-trei luni, in timp ce pentru cresa trebuie sa asteptati pana cand cel mic implineste doi ani. Se pare ca bonele sunt cea mai buna alegere pentru parintii care tin foarte mult la educatia copilului si vor ca acesta sa se bucure de toata atentia de care are nevoie. In sprijinul parintilor satui de cautari , in ultimii ani au aparut tot mai multe agentii care ofera astfel de servicii (Blu Servicii, Bona Mia, Antoanette Services etc.). Aceste firme va ajuta sa gasiti mai repede bona potrivita si au rolul de a selecta persoanele care doresc sa aiba grija de copii. Antoaneta Istrate, posesoarea unei astfel de agentii, ne-a spus ca rolul acestor firme consta in evaluarea candidatelor, verificarea mediului din care ele provin si a nivelului educational. Mai mult, viitoarele bone sunt obligatoriu testate psihologic si supuse unei perioade de proba. "Din pacate, se pare ca in Romania meseria de bona nu este inca bine privita, si sa schimbi mentalitatea oamenilor este unul dintre cele mai grele lucruri. A lucra intr-o familie nu este degradant, dimpotriva, bona tine locul mamei, este o persoana de incredere si trebuie sa fie respectata", declara Antoaneta Istrate. (continuarea in Evenimentul Zilei )

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea