Social

Blaga il contrazice pe Basescu si ii da peste nas lui Tariceanu

Ministerul Administratiei si Internelor se spala pe maini de povestea referendumului pentru autonomie din " tinutul secuiesc ". Intr-un comunicat de presa emis ieri, MAI afirma ca "nu exista nici o baza legala pentru interzicerea desfasurarii unei consultari publice informale cum este cea organizata de Consiliul National Secuiesc. Aceasta actiune nu constituie un referendum, nefiind organizata cu respectarea prevederilor Legii Referendumului nr. 3/2000, insa aceasta lege - si nici un alt act normativ - nu prevede interdictii cu privire la organizarea unor astfel de consultari, indiferent care ar fi obiectul acestora." In acest fel, ministerul condus de pedistul Blaga il contrazice deschis chiar pe presedintele Basescu. "O extravaganta si o ilegalitate". Asa a calificat, ieri, presedintele Romaniei referendumul pentru autonomia "tinutului secuiesc", organizat, la sfarsitul saptamanii trecute, in judetele Harghita, Covasna si Mures. Dupa intalnirea de la Palatul Cotroceni cu omologul sau ungar Laszlo Solyom , Basescu i-a criticat in termeni duri pe organizatorii referendumului - Consiliul National Secuiesc si Consiliul National al Maghiarilor din Transilvania: "Ceea ce se intampla incalca prevederile Constitutiei Romaniei. Referendumul pentru autonomie teritoriala este ilegal. Se afirma insa ca ar fi o masura de testare a dorintelor populatiei si putem sa consideram ca este ceea ce se afirma. Dar, in momentul in care cei care fac teste - nu intelegem foarte bine, cu rabdarea statului roman, cu Constitutia - vor incerca sa valorifice rezultatul acestui asa-zis referendum ilegal, statul roman va aplica, fara ezitare, Constitutia, iar responsabilitatea va apartine celor care realizeaza un act neconstitutional pe teritoriul unui stat national, unitar, indivizibil si suveran", a afirmat Traian Basescu. El a tinut sa precizeze ca, in Romania, cele 18 minoritati recunoscute sunt reprezentate in Parlament "prin automatism" si ca tara noastra "nu va accepta niciodata alte modele decat cele pe care si le-a ales" si care sunt in deplina concordanta cu standardele europene. "Asteptam cu nerabdare sa vedem primii parlamentari romani intrati prin automatisme constitutionale in Parlamente ale statelor UE", a adaugat seful statului. Presedintele ungar Laszlo Solyom a precizat ca nu se poate amesteca in treburile unui stat suveran. "Avem o pozitie ferma fata de ceea ce li se cuvine celor care traiesc pe teritoriul altor tari, ca indivizi sau colectivitati. Autoguvernarea are foarte multe forme care trec dincolo de autonomia culturala. Este posibila o asociere a autoguvernarilor locale sau o solutie organizatorica, dincolo de aceasta varianta. Formele de organizare depind de minoritatea respectiva si trebuie sa fie in concordanta cu Constitutia tarii respective. Ungaria sprijina acele initiative care se desfasoara in cadrul Constitutiei", a adaugat Solyom. Nici premierul Tariceanu n-a avut mai multa audienta la ministrul de Interne democrat. PNL condamnase referendumul pentru autonomie, cerand Ministerului Administratiei si Internelor sa se autosesizeze. "Organizarea acestei actiuni capata forma unei provocari si mi se pare extrem de periculos sa se incerce un astfel de demers. In Romania exista suficienta autonomie locala, in baza descentralizarii administratiei. Pe de alta parte, Romania este un model in ceea ce priveste raporturile dintre majoritate si minoritatile nationale. Condamn clar, fara echivoc, acest demers", a afirmat presedintele liberal Calin Popescu Tariceanu. El a precizat ca va cere MAI sa il informeze despre modul in care "va limita" organizarea acestor referendumuri, care "contravin ordinii constitutionale". Numai ca in comunicatul MAI se afirma ca ministerul nu are de ce sa se autosesizeze, intrucat "Competenta de cercetare a infractiunilor prevazute de Titlul I al Codului Penal (art. 155 - 173) - Infractiuni contra sigurantei statului - apartine in exclusivitate Parchetului, in conformitate cu prevederile art. 209 din Codul de Procedura Penala". In privinta competentelor de ordin administrativ, MAI sustine ca prefectii si-au exercitat competentele legale, atacand in contencios administrativ hotararile de Consiliu Local prin care se aproba organizarea unui referendum avand ca obiect autonomia "tinutului secuiesc". Indemnurile premierului Tariceanu, ale presedintelui Basescu si chiar ale sefului sau de partid Emil Boc (care condamnase si el actiunea ilegitima a CNS) par a-l fi iritat pe ministrul Vasile Blaga, intrucat comunicatul contine o afirmatie destul de artagoasa: " Ministerul Administratiei si Internelor nu are nevoie de nici un imbold, din partea reprezentantilor partidelor politice, aflate la putere sau in opozitie, pentru a-si face datoria. "

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea