Social

Biserica Veche de lemn a Putnei - mancata de un jder

În imediata apropiere a Mănăstirii Putna, se află o veche bijuterie de lemn, cunoscută sub numele de Biserica Veche a Putnei. A fost construită în anul 1346 de Dragoş Vodă, la Volovăţ. De aici, după 122 de ani, Ştefan cel Mare a strămutat-o la Putna. În prezent, monumentul se „topeşte” văzand cu ochii. Mancată de cari, plină de fisuri din cauza mucegaiului şi a infiltraţiilor de apă, bisericuţa care evocă aproape 700 de ani de istorie şi de spiritualitate creştină stă să se prăbuşească. Muzeograful Erica Croitoru a făcut numeroase apeluri la diverse instituţii ale statului, dar şi la oameni de afaceri din zonă, să contribuie la salvarea bisericii de lemn, care este, incontestabil, cea mai veche din Romania, precum şi – susţin specialiştii – din Europa. Monumentul a fost vizitat de numeroşi oaspeţi de vază din străinătate, între care prinţul Charles, care a şi făcut o donaţie cu o valoare ce s-a vrut mai mult simbolică. Reprezentanţii autorităţilor sucevene spun că Biserica Veche a Putnei a fost inclusă pe lista de priorităţi privind conservarea şi restaurarea monumentelor încă din 1995. Nu a intrat însă în Planul naţional de restaurare fiindcă nu s-a efectuat nici pană astăzi expertiza tehnică, care să ateste starea de degradare şi să propună soluţii de restaurare acceptate prin aviz de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice. Recent, autorităţile locale au înaintat Ministerului Culturii şi Cultelor un proiect, în valoare de 2,5 miliarde lei vechi, care prevede restaurarea catapetesmei. Erica Croitoru semnalează şi faptul că în interiorul bisericii ar exista un jder care, dacă nu se iau măsuri, ar putea distruge obiectele de patrimoniu. Încat, aşa cum susţine şi directorul Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Suceava, Aurel Buzincu, se impune o restaurare completă, şi nu una parţială. Pentru asta este nevoie de o expertiză de specialitate şi de un proiect profesionist. De fapt, problema este mai generală: toate cele 47 de biserici de lemn din Bucovina trebuie conservate. Ele au fost însă neglijate, deoarece – susţine Viorel Blănaru, referent la Direcţia pentru Cultură şi Culte – „sunt eclipsate de marile mănăstiri. Cand ai 7 mănăstiri UNESCO din cele 8 din întreaga ţară, toată grija se duce pe ele. Biserica Veche a Putnei este în Planul naţional de restaurare; de la MCC ni se spune: uite, am nişte bani, alege între Probota şi biserica de lemn, între Arbore şi ea etc. Cel mai simplu ar fi dacă s-ar putea crea un clopot de sticlă peste ea şi apoi în acel interior să începi să lucrezi în timp”. Asta, pentru a o feri de intemperii şi mai ales de infiltraţiile apei care se scurge de pe versantul din apropiere. Dacă mai trebuie subliniat că monumentul merită orice efort, vom consemna că el este evocat de Miron Costin în „Letopiseţul Ţării Moldovei”, iar datarea lui a fost efectuată prin aşa-numita metodă dendrocronologică la bine-cunoscutul laborator din Lund (Suedia). Au fost prelevate 16 probe din diverse componente ale construcţiei şi analizate. Analizele din primăvara anului 2003 au relevat că lemnul este de stejar şi arborii folosiţi au fost tăiaţi între 1345 şi 1346. Biserica Veche de lemn a Putnei are o importanţă excepţională, inclusiv pentru cei ce studiază istoria arhitecturii din această parte a continentului nostru şi din Europa în general. Arhitectul-şef al judeţului Suceava, Constantin Rabiniuc, are un alt punct de vedere: „Biserica trebuie desfăcută bucată cu bucată, inventariată şi fiecare porţiune analizată în laborator din punct de vedere chimic şi biologic. Este o muncă foarte migăloasă, pe termen lung”.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea