Social

"Benfica, decepţia carierei mele"

Sorin Carţu este un oltean prin definiţie. Indiferent de ce echipe antrenează, sangele său tot alb-albastru va rămane. Cand vorbeşte despre Universitatea parcă este cel mai fericit om din lume. Povesteşte despre atmosfera incredibilă de atunci din echipă, dar şi despre moartea Craiovei Maxima. Tehnicianul analizează şi şansele echipelor noastre în Cupa UEFA, admiţand că Dinamo are şanse mai mari de calificare faţă de Steaua. - Domnule Carţu, care era atmosfera în lotul de atunci al Ştiinţei? - Pe vremea aceea eram un grup foarte unit, ţineam unii la alţii ca şi cum am fi făcut parte din aceeaşi familie. Universitatea Craiova ajunsese la acel moment o echipă care se putea bate aproape cu oricine. Am simţit toţi atunci că este o şansă unică pentru noi să ajungem în finala Cupei UEFA. Din păcate, nu a fost să fie. - Cum a rămas în memoria dumneavoastră acest eşec, după ce Ştiinţa a fost atat de aproape de actul final al unei competiţii atat de importante? - Eliminarea în faţa Benifcăi Lisabona a fost cea mai mare decepţie din cariera mea. A fost cea mai mare decepţie, punand la socoteală şi cariera mea de antrenor, în care nu am trăit o asemenea tristeţe. Decepţia noastră, a tuturor, după acel 0-0 de la Lisabona, a fost fără egal. Ne-am dat seama în vestiar, după ce s-a încheiat partida din deplasare, că am ratat o şansă istorică. Am simţit că nu vom mai avea alta în cariera noastră. Dacă mă gandesc bine însă, după alţi doi ani am avut o altă ocazie de a ajunge aproape la acelaşi nivel, cand am fost eliminaţi de NK Zeljeznicar Sarajevo , dar nu ne-a mai ieşit. De fapt, cam atunci a fost şi finalul generaţiei noastre, atunci a murit Craiova Maxima. - Ce i-a lipsit atunci Universităţii să treacă de Benfica ? - N-aş putea spune. Am avut ghinion, pentru că portughezii nu erau mai valoroşi ca noi. A fost şi acel şut în bară al lui Zoli Crişan. Ştiţi că se zice că acea transversală ar fi fost mai jos decat ar fi trebuit, dar n-aş putea spune dacă aşa a fost în realitate sau sunt speculaţii. Pană la urmă am părăsit competiţia fără să fim înfranţi. Şi mai este ceva. Am tot stat şi m-am gandit că poate asta este soarta acestei echipe, a acestui oraş. Poate că îi este scris să realizeze totul cu mari suferinţe, cu eforturi de nedescris. După cum vedeţi, şi în ultimii ani Craiova a fost lovită din toate direcţiile. - Se poate face vreo paralelă între întalnirea de atunci, dintre Universitatea şi Benfica, şi cea de zilele acestea dintre Dinamo şi portughezi? - E greu de spus. Fotbalul s-a schimbat, situaţia este alta. După părerea mea, Dinamo are şanse 50-50% în confruntarea cu Benfica. Va fi un meci foarte greu, dar dinamoviştii au capacitatea să facă două meciuri bune. După părerea mea, steliştii au şanse mult mai mici cu Sevilla, faţă de cele ale lui Dinamo cu Benfica. Dacă portughezii mai pot fi bătuţi, spaniolii sunt cea mai rapidă echipă din lume. N-am rămas în străinătate pentru că eram iubiţi foarte mult în ţară. Ţin minte că, la un meci de campionat din provincie, crainicul a spus la staţia de amplificare: «Din respect pentru jucătorii Craiovei, ei nu mai au numere, ci doar nume». Aurel Ţicleanu Sindromul lusitan Benfica a pus mari probleme echipelor romaneşti în cupele europene şi ne-a provocat mari traume. Cea mai mare: ratarea finalei Cupei UEFA în 1983 de către Universitatea Craiova Dinamo dă piept cu Benfica Lisabona în "16"-imile Cupei UEFA, iar turul este programat miercuri seară, de la ora 22.00, la Lisabona. O statistică simplă relevă faptul că formaţiile noastre nu au prea mare noroc cand se întalnesc cu formaţia "vulturilor". Prima mare performanţă a unei echipe din Romania s-a întamplat în 1983, atunci cand Universitatea Craiova atingea semifinalele Cupei UEFA. Asta după ce eliminase formaţii mult mai bine cotate precum Fiorentina, Bordeaux şi Kaiserslautern. Disputată în preajma unei istorice victorii a tricolorilor în faţa campioanei mondiale Italia, semifinala cu Benfica naşte şi acum mari polemici şi regrete printre fanii Craiovei Maxima. Oltenii au remizat pe stadionul "Da Luz", scor 0-0, fără a se lăsa intimidaţi de sonoritatea numelor pe care le-au întalnit: Chalana sau Filipovici. Pe 20 aprilie 1983, s-a jucat poate cel mai important meci din istoria "alb-albaştrilor". Ilie Balaci a deschis scorul în minutul 16, iar Crişan s-a jucat cu ocaziile, expediind balonul în bara transversală. Lusitanii şi-au revenit după pauză şi au marcat prin Filipovici, actualul preşedinte al Federaţiei de Fotbal din Muntenegru, calificandu-se mai departe datorită golului reuşit în deplasare. Antrenorul celor de la Benfica era Sven Goran Erikson, selecţionerul Angliei la Cupa Mondială din 2006.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea