Social

"Beneficiez de foarte multa simpatie de pe urma tatei"

Elena Basescu a fost, incontestabil, vedeta Scolii de vara a organizatiei de tineret a PD, de la Costinesti. Mezina familiei Basescu are 25 de ani, este membra a organizatiei junilor pedisti din Bucuresti si, inspirata de ascensiunea tatalui ajuns sef de stat, vrea sa faca, la randu-i, cariera politica. - De ce ai ales sa intri in politica? - Pentru ca politica este o lume in care am crescut de mica. Consider ca este o alegere foarte naturala si nimeni nu ar trebui sa se mire , pentru ca am crescut cu un tata politician. Tata a fost ministrul Transporturilor, primar si apoi presedinte, deci aceasta era atmosfera in care eu am trait. Era normal ca una dintre noi, eu sau sora mea, sa-l urmam, nu neaparat sa ajungem unde a ajuns el, dar macar sa activam in aceste sfere. - Este un handicap sau un avantaj in politica sa ai un tata presedinte? - Cine zice ca este rau sa fii fata de presedinte greseste, pentru ca exista si avantaje, si dezavantaje. In politica, la ora actuala, am un avantaj doar in interiorul PD, pentru ca port numele Basescu. Cat priveste restul clasei politice, cred ca este un dezavantaj ca ma numesc Basescu, deoarece sunt privita doar ca "fata lui tata". In interiorul partidului, beneficiez de foarte multa simpatie de pe urma tatei si, probabil, imi va fi usor sa ma impun, in exterior, imi va fi putin mai greu. - Nu ti-e teama ca oamenii vor spune ca esti sustinuta si promovata doar fiindca esti fiica presedintelui? - Am auzit foarte multe vorbe, dar am preferat sa nu reactionez, deoarece timpul va demonstra ca nu este asa cum spun ei. Datorita faptului ca am asa parinti, era si normal sa mostenesc unele calitati si am sa demonstrez, cu timpul, ca sunt capabila. Mai sunt fete, ca Daciana Sarbu , de exemplu, care au urmat cariera politica a tatilor si despre care s-a spus, o vreme, ca au promovat datorita acestora. Ulterior, au demonstrat ca sunt capabile si nu au mai avut aceasta problema. Eu mai cred ca aceasta problema a fiilor care isi urmeaza parintii in cariera este o problema doar pentru moment, in Romania. La noi, exista acest complex datorita faptului ca, in perioada comunista, nepotismul era politica de stat. Peste cativa ani, ni se va parea firesc faptul ca, asa cum se intampla in toata lumea, fiii imbratiseaza aceeasi cariera ca si parintii. - Ce ai avut de invatat de la politicianul Traian Basescu? - Cred ca un lucru foarte important pe care l-am invatat de la el este faptul ca sustinerea ti-o atragi numai din interiorul multimii. Depinde foarte mult de cum te porti cu oamenii, cata rabdare ai sa vorbesti cu ei. Un alt lucru pe care l-am invatat este sinceritatea. Eu imi propun sa fiu la fel de sincera ca tata. - Ce iti propui sa faci la nivelul organizatiei de tineret? - Deocamdata, eu imi propun sa cunosc toate filialele din tara, pentru ca, asa cum mi-a spus si tata, numai atragandu-ti sustinerea tuturor organizatiilor ai sanse sa promovezi, sa ajungi pe un loc, pe o lista electorala . Te propune cineva pentru o functie, numai daca reusesti sa-ti atragi sustinerea celor din teritoriu. Acum, merg in teritoriu pentru a-mi cunoaste colegii si a ma face cunoscuta, deoarece nu doresc sa fiu o prezenta impusa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea