Social

# tragedie beirut #arestri #vinovati #portul beirut #explozie beirut #beirut

Beirut: 135 de morti si peste 5.000 de raniti! S-au facut primele arestari. Cine sunt vinovatii

Libanul este in doliu national si a decretat stare de urgenta dua explozia uriasa care a devastat cartiere intregi. Cel putin 135 de persoane si-au pierdut viata si alte peste 5.000 de persoane au fost ranite.

 

Bilantul este inca in crestere deoarece echipele de salvare cauta inca supravietuitori printre ruine.

In locul in care s-a produs deflagratia a aparut un crater urias, care s-a umplut rapid cu apa, dupa cum se observa in imaginile surprinse din satelit.

Explozia a devastat cartiere intregi si a lasat 300.000 de oameni fara locuinte. Pe o raza de kilometri intregi in jurul portului, peisajul este unul apocaliptic - cladiri pulverizate de suflul exploziei si masini rasturnate ca dupa tornada. Cladirile ramase in picioare nu mai au fatade si ferestre, iar strazile sunt pline de mormane de moloz si de bucati de sticla.

S-au facut primele arestari! Cine sunt vinovatii

De vina pentru aceasta catastrofa ar fi fost peste 2.700 de tone de azotat de amoniu, confiscate de pe o nava si tinute de ani de zile intr-un depozit in conditii precare.

Autoritatile au deschis o ancheta pentru neglijenta si mai multi oficiali ai portului au fost plasati in arest la domiciliu in asteptarea unei investigatii cu privire la explozia uriasa de marti, a anuntat guvernul libanez.

Dezastrul a inceput de la un incendiu. Autoritatile au declarat ca incendiul s-a extins pana la o magazie care depozita artificii si o mare cantitate de nitrat de amoniu. Din aceasta cauza, fumul a capatat o nuanta rosiatica. In depozitul din port erau stocate, in conditii precare, de mai bine de cinci ani, peste 2.700 de tone de azotat de amoniu. Un ingrasamant important, dar si puternic exploziv.

“Incepe cu un incendiu marunt, din cauza unor lucrari de mentenanta, a unui sudor, a unei tigari, nu conteaza. In apropierea artificiilor trebuie sa fie toleranta zero la asemenea greseli. Si suntem siguri ca artificiile s-au aprins. Era o cantitate uriasa de artificii acolo si asta e ceea ce a aprins azotatul de amoniu.”, a declarat Boaz Hayoun, expert israelian in explozibil.

Martorii spun ca explozia s-a auzit pana in Cipru, iar multi au crezut ca este o bomba.

Clipele de groaza ale exploziei sunt relatate si de romanii stabiliti in Liban. Acolo traieste o comunitate de aproximativ 2.000 de romani si din primele informatii nu s-a inregistrat niciun conational printre victimile tragicului eveniment. Explozia a devastat capitala Libanului in cea mai tensionata perioada din istoria sa.

Numeroase tari si-au oferit sprijinul. Franta a trimis doua avioane cu ajutoare medicale si specialisti in misiuni de salvare. La fel si Marea Britanie.

Si Israelul a anuntat ca este gata sa dea o mana de ajutor, in ciuda conflictelor avute cu Libanul in ultimele decenii. In Tel Aviv, cladirea primariei a fost luminata in culorile drapelului libanez, in semn de solidaritate cu Beirutul.

Sursa: stirileprotv.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea