Social

Beckham - un fenomen mediatic ce a stricat jocul lui Real Madrid

Comentatorul Patrick Fort de la Agentia France Presse incearca, acum, cu cateva zile inainte de inceperea (31 august) campionatul spaniol de fotbal - Primera Division - sa gaseasca un raspuns clar la o intrebare care framanta nu numai pe jurnalistii, suporterii si conducerea lui Real Madrid, dar si oamenii care palpita pentru fotbal in Anglia, precum si cei din Asia, unde clubul a facut un lung turneu de prezentare: "Cum va juca oare Beckham ?"

Transferul acestei veri, ca impact mediatic, s-a facut cu putin timp inainte ca Real Madrid sa mearga pe continentul asiatic pentru a "sfarama" formatii din China, Thailanda si Japonia. Turneul, organizat preponderent din ratiuni financiare si publicitare, a fost indelung criticat de jucatori, in special de francezul Zinedine Zidane , pentru faptul ca nu a permis jucatorilor sa se antreneze efectiv inaintea unui campionat dificil cum este cel spaniol. Timpul a fost alocat, mai mult, drumurilor lungi dintre locurile de desfasurare a partidelor.

Reintoarsa acasa, galaxia de vedete a Realului a revenit parca la realitate, fiind confruntata cu partide dificile incheiate cu performante putin convingatoare.

Prin sosirea lui Beckham, echipa deja slabita in compartimentul defensiv, in comparatie cu jocurile din sezonul trecut, pare acum dezechilibrata in zona de mijloc, iar in atac, jucatorii parca nu isi gasesc inca locurile.

"Ne aflam in fata unei colectii de vedete, dar pe teren nu se vede echipa", remarca la randul sau cotidianul spaniol "AS", dupa infrangerea suferita cu 1-2, in Supercupa Spaniei, in fata formatiei Mallorca .

Dupa primele sedinte de antrenamente din Asia, antrenorul portughez Carlos Queiroz a ales pentru Luis Figo jocul pe banda stanga pentru a-i permite lui Beckham sa evolueze pe postul care l-a consacrat, pe partea dreapta. La aceste schimbari s-a mai adaugat si nemultumirea lui Makelele care a solicitat un salariu mai mare de la conducerea clubului Real Madrid.

Elementele de instabilitate in noua schema de joc a lui Carlos Queiroz au fost vizibile in partida de duminica, de la Mallorca, unde Figo a jucat totusi pe partea dreapta, iar Beckham a fost retras pe postul de mijlocas defensiv. In aceasta pozitie, fotbalistul englez s-a aratat putin inspirat, atat in faza defensiva, cat si in cea ofensiva.

Pierdut de fapt in teren, Beckham a sfarsit prin a ajunge in zona de actiune a lui Zinedine Zidane, generand un adevarat haos tactic. Queiroz face o mutare evidenta, inlocuindu-l pe Beckham cu Makelele, iar jocul Realului isi regaseste cadenta. Dar, atunci de ce au mai fost necesari atatia bani pentru transferul sau - intre 25 si 35 milioane euro - si cum se justifica uriasul sau salariu de 6 milioane de euro pe an?

Comentatorul francez apreciaza ca daca manevrele antrenorului portughez nu vor da randamentul scontat este posibil ca in vestiarul lui Real Madrid sa apara tensiuni mari provocate de nemultumirile jucatorilor.

Sambata, Realul va juca, in prima etapa, pe teren propriu cu Betis.

In concluzie, ramane de gasit un loc in care Beckham sa se simta bine si sa se justifice astfel efortul financiar facut de club pentru achizitionarea sa.

Solutia pentru jucatorul englez ar fi, in viziunea jurnalistului umorist Thomas Guasch, urmatoarea: dupa ce a fost prost utilizat in 2002-2003 de Alex Ferguson , la Manchester United, Beckham ar putea fi din nou prost folosit de secundul lui Alex Ferguson, in campionatul 2003-2004.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea