Social

Băsescu şi Tăriceanu s-au faultat în meciul validării noilor miniştri

Candidatul PD pentru postul de ministru al economiei, Mircea Toader , va trebui să fie validat de parlament, a anunţat preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu. Toader va trece prin procedurile parlamentare întrucat va ocupa postul rămas disponibil după demisia lui Codruţ şereş. Viitorul ministru de stat, Varujan Vosganian, şi ocupantul portofoliului agriculturii, Dan Motreanu , vor fi învestiţi de preşedinte, la propunerea premierului, fără să mai ceară acordul Legislativului. Olteanu a explicat că Vosganian va ocupa postul de ministru de stat care a revenit PD, eliberat prin demisia lui Gheorghe Pogea, şi nu pe cel deţinut de conservatorul Bogdan Pascu. Potrivit preşedintelui Camerei Deputaţilor, aceste soluţii au fost luate după consultări între preşedintele Traian Băsescu, premier, preşedinţii celor două Camere ale parlamentului şi Curtea Constituţională. Audierea lui Toader în comisiile de specialitate ale parlamentului va avea loc joi, iar la începutul săptămanii viitoare se va desfăşura votul de învestitură în plenul Legislativului. Preşedintele Traian Băsescu a bulversat, ieri, din nou, scena politică, cerand ca noii miniştri ai Cabinetului Tăriceanu să fie aprobaţi de parlament. Băsescu a discutat această problemă constituţională cu premierul Tăriceanu pe care l-a vizitat la Palatul Victoria – precum şi cu preşedinţii celor două Camere ale parlamentului, Nicolae Văcăroiu (PSD) şi Bogdan Olteanu (PNL), pe care i-a sunat. "Preşedintele s-a consultat pe tema procedurii de numire a noilor miniştri şi cu preşedinţii celor două Camere ale parlamentului, Nicolae Văcăroiu şi Bogdan Olteanu. Conform articolului 85 din Constituţie, în cazul schimbării structurii sau compoziţiei politice a guvernului, preşedintele poate numi noii miniştri numai pe baza aprobării parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru", a declarat consilierul prezidenţial Adriana Săftoiu. Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, care a fost sunat pe telefonul operativ de preşedintele Traian Băsescu, în timp ce se desfăşura şedinţa Biroului Permanent al Senatului, a explicat că, dacă se schimbă configuraţia politică a guvernului, "nu se mai poate face numirea lor de către preşedintele Romaniei, la propunerea primului-ministru". Potrivit unor surse din PD, dacă premierul Tăriceanu şi liderii liberali vor refuza să-i aducă pe viitorii miniştri în faţa parlamentului, preşedintele Romaniei va cere Curţii Constituţionale să se pronunţe. Surprinzător însă, preşedintele PD, Emil Boc, l-a contrazis pe şeful statului. "În calitate de jurist şi fost membru al Comisiei Constituţionale, pot să afirm ferm că votul parlamentului nu se justifică (...) Nu suntem sub incidenţa articolului 85, a articolului 3, ci a articolului 2, care nu prevede necesitatea unui vot al parlamentului", a susţinut Boc. Partidul Democrat devine cea mai puternică formaţiune din actuala guvernare după ce, în circa o lună, a obţinut ministerele Apărării şi Economiei, fără să cedeze în schimb niciun portofoliu. Fostul partid al preşedintelui Băsescu deţine acum zece posturi de ministru plin – Apărare, Interne, Justiţie, Integrare, Învăţămant, Transporturi, Economie, Muncă şi Mediu – toate acestea gestionand sume uriaşe de bani. Structura Guvernului Tăriceanu este formată din premier, doi miniştri de stat, avand atribuţii extrem de limitate, 15 miniştri şi cinci miniştri delegaţi. Mircea Nicu Toader Partenerul politic al Ancăi Boagiu şi, pe această filieră, un personaj aflat în graţiile preşedintelui Băsescu – aşa îşi explică liderii ascensiunea bruscă a lui Mircea Toader în funcţia de ministru al economiei. Toader a avut însă şi sprijinul lui Vasile Blaga, care a fost mai mult decat mulţumit de modul în care acest secretar de stat din Ministerul de Interne a pus pe picioare o schemă de subvenţionare a CET-urilor, ocolind prevederile UE privind ajutorul de stat. Pană în 2006, Mircea Toader s-a remarcat din punct de vedere politic doar la Galaţi, unde conducea organizaţia judeţeană a PD. În toamna acestui an, brusc, secretarul de stat în Ministerul de Interne s-a lansat într-un atac la adresa şefului său pe linie de guvern, premierul Tăriceanu. "Un om politic mic", a spus Toader despre Tăriceanu, dar, în momentul în care premierul i-a cerut demisia, liderul democraţilor gălăţeni şi-a cerut, spăşit, iertare . Recent, Mircea Toader a prezentat un consistent dosar de urmărit, alcătuit de fosta Securitate. Viitorul ministru este născut în 1948, absolvent al Institutului de Marină, şef de promoţie 1969, căsătorit, doi copii. Varujan Vosganian Varujan Vosganian este doctor în economie, absolvent al ASE şi al Facultăţii de Matematică, membru al Uniunii Scriitorilor şi al conducerii Asociaţiei Umoriştilor. Născut la 25 iulie 1958, la Craiova, Vosganian este, din 1990, preşedinte al Uniunii Armenilor din Romania. A fost membru în Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională, lider al Grupului Parlamentar al Minorităţ ilor Naţionale în perioada 1992-1995, deputat din partea Uniunii Armenilor din Romania în legislaturile 1990-1992 şi 1992-1996, iar în legislatura 1996-2000 a fost senator de Iaşi, din partea Uniunii Forţelor de Dreapta. A deţinut pe rand funcţia de preşedinte al Partidului Alternativa Romaniei (1996-1999), al Uniunii Forţelor de Dreapta ( 1999-2001 ) şi al Consiliului Naţional al Uniunii Forţelor de Dreapta (2002-2003). Din aprilie 2003 este membru al Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal. Dan Motreanu Născut la 11 septembrie 1970, în Orăştie - judeţul Hunedoara, de profesie dascăl de istorie şi cultură civică, cu un look atent cultivat, tot timpul în pas cu moda, Dan Ştefan Motreanu este tipul de tanăr care şi-a construit o carieră în PNL pe baza relaţiilor personale. Prietenia şi legăturile de afaceri cu fostul ministru al apărării, Teodor Atanasiu, şeful filialei judeţene PNL Alba, l-au adus pe Motreanu în parlament la varsta de 34 de ani. După o scurtă carieră de profesor şi mai apoi de jurnalist în Alba Iulia, actualul secretar general al formaţiunii liberale a evoluat rapid în plan profesional, ajungand, în 1997, expert parlamentar, şef serviciu Agenţia pentru Dezvoltare Regională "Centru" între 1999 şi 2001, directorul Unităţii de Implementare a "Proiectului de dezvoltare rurală a Munţilor Apuseni " în intervalul 2001-2002 şi consilier al judeţului Alba, sub conducerea lui Atanasiu (2000-2004). Potrivit declaraţiei de interese, Dan Motreanu a fost asociat cu Atanasiu în cadrul firmei Credit Consulting din Alba, deţinand 20 la sută din capitalul social al firmei. Motreanu este cunoscut ca fiind unul dintre apropiaţii premierului, membru al "axei" Călin Popescu Tăriceanu-Bogdan Olteanu.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea