„Am vazut indignarea manifestata public de catre niste oameni care au dreptul sa si-o manifeste, dar nu batjocorit, de genul «noroc ca ne ocupam noi», SRL-ul nu stiu care sau sa spun care alta institutie privata, ca statul roman isi abandoneaza oamenii. As vrea sa fac precizarea ca statul roman nu isi abandoneaza cetatenii.“
Citatul e lung, dar merita retinut pentru ca e o piesa importanta la zestrea de ipocrizie politica de la cel mai inalt nivel. „Ipocrizie politica de nivel inalt“ pentru ca vine de la cineva care a utilizat mult - si cu folos - tactica de a face zgomot mediatic.
„Ipocrizie“ pentru ca in sprijinul acestei afirmatii nu vin argumente suplimentare; din declaratia sefului statului razbate, mai degraba, o oarecare invidie ca nu a fost domnia sa primul care a infipt steagul retoricii zgomotoase pe o asemenea tema - si importanta, si sensibila. Concret, datele problemei.
De o parte, doua campanii de amploare sustinute de doua trusturi de presa (Intact si Realitatea-Catavencu ), plus luari de pozitie ale unor ONG-uri (nu SRL-uri!) in legatura cu amprentarea romilor din Italia. Toate venite prompt ca reactii la masurile propuse de Berlusconi et Comp. De cealalta parte, in zona politicienilor, foarte multe concedii si, accidental, declaratii publice zgarcite (ale ministrului de Externe si, recent, ale sefului statului). Ca regula: o tacere dureroasa in legatura cu un fapt pe care autoritatile romane ar fi trebuit sa il perceapa instantaneu ca pe o jignire . Plus ofuscarea ca, citez tot din Traian Basescu, „statul roman nu este obligat sa procedeze cum procedeaza oamenii de presa“.
In conditiile in care exista situatii, unele dramatice, cu valoare de precedent in directia neimplicarii statului roman in contexte dificile in care se afla cetetenii romani din strainatate (cazul Crulic e material de studiu, dar nu e singurul), indignarea publica fata de asemenea probleme e nu doar legitima, ci si urgenta. De cealalta parte, cata vreme binele in slujba caruia pretind ca se afla reprezentantii statului roman e inexistent, suspiciunile indreptate asupra lor trebuie sa fie maxime. Pana cand binele - pe care vor sa il smulga, de pilda, din „discutii cu Berlusconi“ - nu e palpabil, avem toate motivele din lume sa consideram ca supararile acestor demnitari nu sunt altceva decat frustrari si pilde ale neputintei lor.
P.S. Problema infractorilor romani in Italia e reala. Numai ca o greseala nu poate fi indreptata cu alta greseala, de certa descendenta fascist-nazista. Asta trebuiau, de la inceput, sa simta reprezentantii statului roman care pretind ca nu isi abandoneaza cetatenii.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro
