Social

Basescu: "Referendumul a fost un esec major"

Intr-un interviu acordat BBC Romania, seful statului spune ca a gresit cand a mizat pe o prezenta la urne asemanatoare cu cea de la referendumul pentru demiterea sa, desfasurat in luna mai. "Din perspective propriilor mele asteptari, este un esec major si o sa va spun de ce. Daca va aduceti aminte, in toata campania din 2004, dar si in campania de la referendum din 2007, din mai 2007, am vorbit despre necesitatea reformarii clasei politice si ma adresam ori de cate ori eram la mitinguri , ma adresam romanilor, spunand ca o vom face impreuna pentru ca partidele nu vor s-o faca", a spus Basescu. Reprosuri la adresa PD Basescu a gasit si vinovatii. In opinia sa, democratilor li se poate reprosa ca pe 25 noiembrie nu a mobilizat electoratul traditional al formatiunii, cel din mediul urban, fapt care explica si scorul obtinut. “Partidul Democrat n-a functionat cu o echipa de campanie in sustinerea obiectivelor sale in campanie. Deci, categoric, aici sint destule de reprosat, la fel cum si mie imi reprosez destule legat de referendum, si lor li se poate reprosa faptul ca nu au mobilizat electoratul lor traditional, cel din mediul urban. De aceea si diferenta intre sondaje si ce-au obtinut“ a mai declarat Traian Basescu. Despre vizita-fulger pe care a facut-o la PD, in noaptea anuntarii rezultatelor de la recentul scrutin, a tinut sa faca unele rectificari : "Cred ca a fost un minut si jumatate, presa a exagerat ca am stat numai un minut". Traian Basescu sustine ca nu le-ar fi adresat reprosuri, atunci, liderilor PD, si nici nu le-ar fi cerut sa cada capete, ci "am spus ca nu-i cum am vrut toti, dar nu-i rau“. Basescu le-a mai spus „ salut , noroc, la revedere , va mai sun din Spania“. Basescu nu exclude posibilitatea unui nou referendum Traian Basescu nu exclude insa posibilitatea de a declansa un nou referendum pe tema introducerii votului uninominal. Asta daca nu reuseste sa convinga partidele „ca cele aproape 4 milioane de voturi care au spus DA trebuie luate in considerare“. Cit despre posibilitatea introducerii sistemului de vot uninominal, de data aceasta printr-o lege adoptata de Parlament, seful statului s-a declarat convins ca „PD-ul poate sa treaca pe varianta propusa de PSD“. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea