Social

Băsescu: Nu voi mai răbda atacurile PNL

Traian Băsescu recunoaşte că există un război surd între Palatul Cotroceni şi Palatul Victoria. Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat Jurnalului Naţional. Traian Băsescu dezvăluie culisele întalnirii de la Vila Lac 3 cu o parte din conducerea PNL. Cu acel prilej, preşedintele i-a anunţat pe liberali că nu îl interesează susţinerea PNL pentru un nou mandat. Şeful statului i-a atenţionat şi asupra faptului că nominalizările pentru şefii serviciilor nu vor fi subiect de dialog cu partidele politice. Traian Băsescu nu s-a oprit, însă aici: „al treilea lucru pe care am vrut să-l clarific în relaţia cu PNL, şi am vrut să o audă de la mine, a fost că nu le mai rabd atacurile. Al patrulea lucru pe care i-am rugat să-l facă: să iniţieze un dialog cu Theodor Stolojan şi cu Valeriu Stoica”. În opinia şefului statului, alianţa PNL-PD există numai pe hartie, fiind o alianţă de compromis, care face doar să supravieţuiască actului de guvernare. El a recunoscut că există conflicte la toate nivelurile în cele două partide ale Alianţei şi că există un război surd între cele două palate. Preşedintele îşi prezintă şi propriile viziuni în ceea ce priveşte Guvernul Romaniei: „aş fi vrut un guvern cu viziune mai largă decat supravieţuirea de pe o zi pe alta. Aş fi vrut un guvern mai eficient în a schimba statul. Romania este un stat care, în mare parte, este administrat ca înainte de 1989. Ca înainte de 1989, avem aceeaşi coordonare a direcţiilor agricole către ministere, aceeaşi subordonare a direcţiiilor sanitare către ministre, aceeaşi subordonare a inspectoratelor şcolare la minister”. Preşedintele nu renunţă la ideea anticipatelor, spunand că este, încă, cea mai bună soluţie pentru Romania. Cat priveşte ideea anticipatelor, preşedintele nu renunţă şi o consideră în continuare cea mai bună soluţie pentru Romania.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea