Social

Basescu implineste astazi trei ani de cand e la conducerea tarii

Presedintele Traian Basescu implineste astazi trei ani de cand se afla la carma tarii. Pe 12 decembrie 2004, Basescu castiga - in al doilea tur de scrutin - alegerile prezidentiale. De atunci, presedintele-jucator, cum ii place sa se autonumeasca, a provocat conflicte, s-a luat la tranta cu politicienii, dar a castigat simpatia romanilor, prin desele aparitii in public si prin discursul simplu. Dincolo de toate, Basescu este primul presedinte care a dat peste cap imaginea politicianului scortos si a demonstrat ca este un personaj atipic pe scena politica romaneasca, incepandu-si mandatul printre oameni, lucru care i-a adus popularitate. Traian Basescu nu se bucura insa de aceeasi popularitate printre politicieni. A pornit la drum cu premierul Calin Popescu Tariceanu, dar legatura s-a rupt la scurt timp. De atunci, razboiul palatelor a devenit subiectul preferat al presei. Taios, cinic, virulent, Basescu nu a ezitat sa se ia la harta cu adversarii politici. Nu a iertat nici presa. Suparat pe cate un jurnalist, l-a numit ori "gaozar", ori " tiganca imputita ". Sensibilitatea sa a devenit insa proverbiala, mai ales cand vine vorba de aliatii politici. Traian Basescu a fost primul presedinte suspendat al Romaniei. Parlamentarii au votat suspendarea sa, dar - la referendum - romanii l-au adus din nou la Cotroceni. A punctat si in timpul crizei jurnalistilor rapiti in Irak, iar eliberarea lor a fost o victorie si pentru presedinte. Basescu este un presedinte activ. In timpul lucrarilor la Podul Maracineni, a mers sa vada cum merge treaba timp de o saptamana, in fiecare zi. Pe Valea Oltului , principalul punct de atractie nu au fost insa lucrarile, ci fesul prezidential. A avut probleme de sanatate , dar nu a stat departe de placerile vietii. Trimite o felicitare muzicala de Craciun Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea