Social

Băsescu îl pune la zid pe Tăriceanu

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de revocare din funcţie a ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur , dar l-a avertizat pe premierul Tăriceanu că este pentru ultima oară cand acceptă să schimbe un ministru, fără să i se propună şi un înlocuitor. "Înţeleg că nu există şi propunerea de numire a unui ministru. Chiar şi în aceste condiţii, îi voi da curs, dar asta nu mi se pare cel mai corect: să trimiţi o propunere de revocare a unui ministru, să nu trimiţi propunere de numire a unui alt ministru, iar între timp să pleci pentru o bucată de timp. Nu ştiu dacă-i cea mai bună soluţie de mecanism instituţional", a spus Băsescu. Afirmand că premierul este plecat "pentru o bucată de timp", şeful statului s-a referit la faptul că premierul Tăriceanu se află în Franţa, pentru a fi operat la genunchi. şeful statului a explicat că va da totuşi curs solicitării de revocare a ministrului agriculturii, pentru că nu doreşte să implice instituţia prezidenţială în disputele interne din PNL. "De prea multe ori au încercat să îşi justifice problemele interne pe seama instituţiei prezidenţiale. Dar trebuie să ştie domnul prim-ministru că îşi asumă toată responsabilitatea solicitării pe care mi-a făcut-o. şi este ultima dată cand accept un astfel de mod de a schimba un ministru, fără să propui înlocuitor", a declarat şeful statului. Băsescu a făcut aceste declaraţii după şedinţa CSAT, la care premierul Tăriceanu nu a participat, întrucat tocmai plecase în străinătate. Platformiştii, de acord cu revocarea "Considerăm că decizia preşedintelui Traian Băsescu de acceptare a revocării ministrului Gheorghe Flutur este corectă şi exprimă în modul cel mai clar refuzul acestuia de a avea vreun amestec în rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă PNL. Amendăm în modul cel mai ferm lipsa de responsabilitate a premierului Călin Popescu Tăriceanu, care a sacrificat unul dintre membrii cei mai performanţi ai guvernului, într-un moment istoric pentru Romania, în tentativa deşartă de a păstra controlul discreţionar asupra PNL în avantajul lui şi a grupului care îl înconjoară", se arată într-un comunicat, difuzat, ieri, de Grupul pentru Platforma Liberală, condus de Theodor Stolojan. În comunicat se mai apreciază că premierul Tăriceanu se "poziţionează" drept "actorul instituţional cu cea mai mare doză de iresponsabilitate privind buna guvernare în Romania". Şi Gheorghe Flutur a fost perfect de acord cu decizia preşedintelui Romaniei de a-l schimba din funcţie. "Acest gest este o dovadă că preşedintele este neutru şi că a refuzat să fie instrumentul politic al premierului în acţiunea de demolare a PNL", a spus Flutur, citat de Mediafax. El şi-a exprimat speranţa că Tăriceanu va numi cat de repede posibil un alt titular al portofoliului Agriculturii. "Sunt împăcat că această schimbare a venit pe fondul unei idei politice în care cred, şi nu pe probleme administrative. Eu voi continua şi cu mai multă forţă proiectul politic în care m-am implicat alături de colegii mei", a mai declarat Flutur. PD, de acord cu revocarea lui Flutur Liderii PD ştiau, se pare, din dimineaţa zilei de miercuri, că Băsescu va semna decretul de revocare a ministrului agriculturii, Gheorghe Flutur. Ei au anticipat şi motivul invocat, ceva mai tarziu, de şeful statului: dorinţa lui Băsescu de a nu fi acuzat că îi susţine pe adepţii platformei lui Stolojan. Conducerea PD a fost perfect de acord cu această evaluare a şefului statului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea