Social

Băsescu: "Devenim penibili de două ori"

Înainte de plecarea spre Statele Unite, preşedintele Traian Băsescu a spus că episodul Omar Hayssam a fost unul " penibil ", şi că serviciile secrete au dovedit că sunt ineficiente. "Devenim penibili de două ori: o dată că un om acuzat de terorism a reuşit să plece şi a doua oară pentru că fiecare instituţie încearcă să arate cat de lipsită de responsabilităţi este în această chestiune", a spus Băsescu. "Eu spun că sistemul trebuie schimbat", a mai afirmat Băsescu. El a arătat că episodul Hayssam a constituit "proba" că şi în "zona" siguranţei naţionale, structurile statului "nu au eficienţă", dar a precizat că şi absenţa unei legislaţii moderne a contribuit la această situaţie. Băsescu a afirmat că, deşi nu vrea "să scuze întamplarea", ofiţerii de informaţii nu beneficiază de o legislaţie clară. "Este una din necesităţile absolute să promovăm pachetul de legi privind siguranţa naţională", a susţinut şeful statului, care apoi a profitat de ocazie pentru a-i ataca pe criticii acestui pachet. "Suntem în faza cumplitei demagogii, în care unii cred că dand cu gura se pot obţine voturi", a afirmat preşedintele Romaniei. El s-a plans că "baza de lucru" la aceste legi a fost utilizată doar pentru a se iniţia atacuri împotriva sa. Traian Băsescu a profitat de întrebarea referitoare la cazul Hayssam pentru a explica faptul că el şi Comunitatea Naţională de Informaţii ( CNI ) nu aveau competenţa de a-l urmări pe presupusul terorist de origine siriană. "Comunitatea de Informaţii are, în momentul de faţă, 36 de scaune şi circa 20 de calculatoare ", a arătat Băsescu. El a precizat că la 48 de ore de la transmiterea unei informaţii, comunitatea reuşeşte să facă o sinteză. "Sigur, cu 40 de scaune şi 30 de analişti, nu m-am ocupat de urmărirea lui Hayssam", a glumit şeful statului, care a mai arătat că CNI realizează sinteze despre situaţia din Marea Neagră, Afganistan şi Irak. "Dar ne place să nu se schimbe sistemul - şi aici este marea bătălie pe care o duc grupuri de politicieni în aceste zile -, ci preşedintele. Iar eu spun: sistemul trebuie schimbat", a mai explicat Băsescu, afirmand că sunt necesare legile pentru modificarea sistemului.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea