Social

Basescu a promulgat legea impotriva violentei in sport

Presedintele Traian Basescu a semnat, ieri, decretul de promulgare a Legii privind prevenirea si combaterea violentei cu ocazia competitiilor si jocurilor sportive. Proiectul de lege, initiat de presedintele LPF Dumitru Dragomir , deputat PRM, a fost aprobat in luna decembrie de Camera Deputatilor. "Va fi o lege moderna, asa cum cere Europa, asa cum are Anglia, Franta, Spania, Italia. Fenomenul o luase razna. E o nebunie la aceasta ora in forbalul mondial si in Romania. Va da posibiltatea celor multi sa vina cu copii, cu neveste, cu fete (la stadion - n. red.) fara frica (...) de a nu se mai intoarce de la stadioane", a spus Dumitru Dragomir in sustinerea proiectului sau de lege. Proiectul a fost adoptat cu 198 de voturi pentru, patru impotriva si 11 abtineri, in conditiile in care deputatii care au luat cuvantul in plen au exprimat, de la tribuna Camerei, numai opinii favorabile asupra necesitatii acestei legi desi au fost cativa care au considerat-o "perfectibila". Conform noii legi, cea mai mare amenda, cuprinsa intre 1.000 si 3.000 lei sau prestarea a 150 – 300 ore activitati in folosul comunitatii, precum si interzicerea accesului la competitiile si jocurile sportive de genul celor la care a savarsit fapta, se aplica spectatorilor care patrund pe suprafata de joc. De asemenea, speculantii vor fi amendati cu sume cuprinse intre 1.000 si 3.000 lei, iar biletele gasite asupra lor se vor confisca. Amenzi mai mari pentru organizatori In cazul organizatorilor de evenimente sportive, amenzile pot ajunge la 50.000 lei, precum si la suspendarea pentru o perioada de 6 luni. Aceste amenzi se aplica daca in interiorul arenei au loc distribuirea sau consumul de bauturi alcoolice , daca sunt afisate simboluri, slogane ori texte cu un continut obscen sau care incita la denigrarea tarii, la xenofobie, la ura nationala, rasiala, de clasa ori religioasa, la discriminari de orice fel si la violenta, indiferent pe ce suport ar fi inscriptionate. In plus este interzis accesul in stadioane precum a persoanelor aflate in vadita stare de ebrietate, care au asupra lor bauturi alcoolice, arme sau munitii de orice fel, ori faclii, torte, petarde. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea