Social

Barza aduce concedierea

O singura romanca a ajuns pina la CEDO, acuzind discriminarea la care a fost supusa in timpul sarcinii. Insarcinata in opt luni si jumatate, C.D. obtine cea mai mare nota la concursul pentru postul de consilier juridic la o primarie din judetul Cluj, in septembrie 2001. Primarul PSD de atunci al comunei Luna, Ioan Giurgiu, o angajeaza insa pe cea de-a doua clasata, pentru ca „starea patologica de insarcinata” nu ii permite lui C.D. indeplinirea indatoririlor de serviciu, se arata intr-un raport al Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD). Legea protectiei maternitatii la locul de munca, aparuta in 2003, si Codul Muncii (2005) sint instrumentele prin care mama este protejata, in teorie, pe piata muncii. Cu toate acestea, Inspectia Muncii si CNCD inca inregistreaza cazuri de femei care se pling de desfacerea contractului de munca in perioada de gravidie si maternitate. 20.000 de euro daune morale „Sotul meu si tatal meu m-au incurajat sa merg in instanta si sa-mi cer drepturile, adica angajarea in functie cu data de 17 septembrie 2001”, povesteste C.D., acum mama a doua fetite. La citeva luni dupa cistigarea concursului de la Primaria Luna, instanta i-a dat dreptate lui C.D. Tribunalul Cluj si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) au recunoscut pe rind, in 2001 si 2004, ilegalitatea neprimirii femeii in functia cistigata prin concurs si au amendat cu 10 milioane Primaria Luna pentru discriminare. Cu toate acestea, abia in septembrie 2005, C.D. si-a putut ocupa functia de consilier juridic in Primaria Luna, si nu dupa 15 zile de la cistigarea concursului din 2001, asa cum spune legea. „Sint partial multumita, pentru ca am fost repusa in functie, dar nu incepind cu septembrie 2001. In plus, am cerut drepturile salariale cuvenite de atunci si daunele morale de 100 de milioane de lei”, transeaza tinara mamica. „Am umblat prin tribunale cu burta la gura pentru ca, din 2001 si pina acum, Justitia interna mi-a recunoscut solicitarile, dar drepturile banesti nu le-am primit nici acum”, a adaugat ea. In 2004, femeia a inaintat plingere catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO), cerind daune de 20.000 de euro, plus cheltuieli de judecata, pentru discriminarea la care a fost supusa. Este prima actiune inregistrata la CEDO pentru acest tip de discriminare. „Aceasta este singura cauza in care se invoca discriminarea pe temeiul starii de graviditate, care a fost comunicata Guvernului de catre Curte”, ne-a declarat Ruxandra Pasoi, sef serviciu in cadrul institutiei Agentului Guvernamental. Contracte desfacute 237 de femei au sesizat Inspectia Muncii, in primele sase luni ale acestui an, pentru ca li s-au desfacut abuziv contractele de munca sau ca angajatorii nu le-au platit contributiile sociale ce le dadeau drept de indemnizatie pentru ingrijirea copilului pina la doi ani. Dintre cele 237, 20 erau gravide, noua in concedii pre si postnatale, iar 58 de femei se aflau in incapacitate temporara de munca din cauza maternitatii, potrivit datelor de la Inspectia Muncii. Arad, Hunedoara si Prahova sint judetele cu cele mai multe sesizari privind incalcarea Legii privind protectia maternitatii in 2006. Din numarul total de salariati ai angajatorilor controlati, femeile reprezinta 65% si activeaza in domenii ca incaltaminte, confectii textile si servicii. In 2005, cele mai multe sesizari au fost trimise din judetele Braila - 92, Arad si Prahova - 88, Bucuresti - 77. Retrogradata de „Principesa Margareta“ A.J.P., angajata la Fundatia „Principesa Margareta“ din 2001, a fost retrogradata in 2003 din functia de manager de programe, iar salariul i-a fost aproape injumatatit. Potrivit CNCD, angajatorul si-a motivat masura prin faptul ca „starea ei de maternitate a dus la scaderea randamentului profesional, acuzind de multe ori indisponibilitate fizica”. Femeia a fost retrogradata in urma unui raport de evaluare intocmit la doua luni dupa ce anuntase ca este insarcinata. Tinara a contestat masura in instanta si a fost repusa in functie. CNCD a hotarit amendarea Fundatiei Principesa Margareta cu cinci milioane de lei, in 2004. Motivul: evaluarile profesionale ale tinerei s-au justificat „pe baza certificatelor medicale depuse de A.J.P. angajatorului (care atestau starea de graviditate - n.r.), iar femeia a fost supusa controlului la fiecare trei luni pe o perioada nedeterminata”. „A.J.P. a fost in concediu de crestere a copilului pina in 2005, iar la o luna de la revenire si-a inaintat demisia“, ne-a declarat Doina Cringasiu, director executiv al Fundatiei. Amenda data de CNCD a fost contestata de avocatul fundatiei la Inalta Curte de Casatie si Justitie, care a hotarit ca „discriminarea din cauza gravidiei e doar o contraventie si atit”, conform lui Cristian Nuica, sef Serviciu juridic la CNCD. Femeile tac de frica Astfel de abuzuri sint posibile si pentru ca o parte dintre femei nu cunosc drepturile cuprinse in Codul Muncii privind protectia maternitatii. Inspectorii muncii sustin ca femeile insarcinate sesizeaza prea tirziu autoritatile ca le-au fost incalcate drepturile. Sau, din contra, nu au curaj sa faca plingeri impotriva angajatorilor care le incalca drepturile. O alta categorie sint femeile care, tot din nestiinta, nu prezinta la timp cererile pentru concediu medical si intrare in perioada de ingrijire a copilului pina la doi ani. drepturile femeii gravide * O femeie care este insarcinata si care a decis sa pastreze copilul trebuie sa isi anunte angajatorul cit mai repede de starea sa. Certificatul medical eliberat de medicul sau va fi depus la compartimentul resurse umane din cadrul firmei unde lucreaza. * Ca sa se duca la controalele periodice din timpul sarcinii sale, ce se fac aproximativ o data pe luna, ea beneficiaza de un numar de ore libere platite, pe durata programului normal de lucru. * Daca lucreaza intr-un mediu solicitant, care poate dauna sanatatii sale si a bebelusului pe care il poarta in pintec, are dreptul sa ceara mutarea sa la un alt departament, iar angajatorul este obligat sa ii plateasca salariul intreg. * Tinara mamica este obligata la patru luni de concediu medical inainte sau dupa nastere, platit 100%, care ii confera dreptul de a intra apoi in concediul de crestere a copilului, doi ani, timp in care primeste o indemnizatie lunara de opt milioane de lei. * O alta conditie pentru a beneficia de acesti bani este ca tinara sa aiba o vechime de minimum zece luni pe cartea de munca. Daca se hotaraste sa revina la serviciu inainte de cei doi ani, statul ii plateste trei milioane de lei mamei pentru a putea angaja o bona. * In timpul sarcinii si al celor doi ani de concediu, angajatorul nu are voie sa o concedieze, cu exceptia cazului in care declara faliment.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea