Social

Baraj pentru Mondialele de Handbal

Reprezentativa feminina de handbal a Romaniei vrea sa faca uitat esecul de anul trecut, cind a urmarit Europenele la televizor, dupa ce a pierdut barajul cu Serbia. Vicecampioane ale lumii, fetele antrenate de Gheorghe Tadici sint nevoite sa cistige o dubla mansa cu Suedia pentru a-si asigura prezenta la turneul final al Campionatului Mondial din Germania, programat la sfirsitul acestui an. Steluta Luca&Co. vor sustine primul „test“ duminica, la Uddevalla, de la ora 16.30 (ora Romaniei), in direct la sport.ro. „Avem de aparat medalia de argint obtinuta la Mondialele din 2005. Va fi un meci dificil, Suedia este reprezentanta handbalului nordic, dar noi sintem pregatiti. Personal, consider ca, in deplasare, orice rezultat care nu este infringere este bun pentru noi“, a declarat antrenorul Gheorghe Tadici. Delegatia noastra, care va pleca vineri in Suedia, este optimista, mai ales dupa vizionarea ultimelor meciuri ale suedezelor. „Din ce am vazut pe casete, sintem peste Suedia. Au intr-adevar o aparare mobila si agresiva, insa atacul este putin sablonizat, cu citeva scheme previzibile“, a explicat „secundul“ Dumitru Musi . Dubla mansa cu Suedia ar putea reprezenta pentru capitanul Steluta Luca ultimul meci jucat sub tricolor. Proaspat cistigatoare a Cupei Cupelor cu Oltchim , handbalista care a adunat 200 de meciuri la nationala a anuntat ca se va retrage de la prima reprezentativa. Accidentata in meciul amical cu Estonia, disputat la sfirsitul saptaminii trecute, Luca va intra pe teren in meciul tur din Suedia. „Steluta mai are ceva probleme la mina, dar nu sint grave“, a spus Tadici. Daca Luca s-ar putea retrage, meciul cu Suedia va consemna si o revenire: Carmen Amariei. Dupa doi ani de dispute verbale cu tehnicianul Gheorghe Tadici, clujeanca si-a pus cenusa in cap si s-a intors la nationala. ,,Credem ca Amariei s-a maturizat si s-a debarasat de copilarii. Avem incredere in ea ca poate ajuta echipa, dar si ca si-a dat seama ca Liga Campionilor se poate cistiga cu orice echipa, insa medalii europene, mondiale sau olimpice pot veni doar cu nationala’’, a declarat Musi. Desi in pregatirea meciului cu Suedia s-au aflat 19 jucatoare , trei dintre acestea - Raluca Ivan, Cristina Neagu si Iulia Puscasu - vor ramine acasa. „Fetele trebuie sa inteleaga ca nu sint pedepsite, ci sint in continuare in vederea echipei nationale. Pentru noi, cel mai important este sa formam cea mai buna echipa“, a adaugat Musi.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea