Social

Bani mai multi pentru profesorii incepatori

Negocierile dintre sindicalistii din educatie si Guvern ajung la o prima solutie. In urma intalnirii de ieri de la Ministerul Educatiei s-a hotarat ca profesorii debutanti sa beneficieze de majorari salariale mai mari, indiferent de procentul cu care se vor majora salariile din invatamint. Masura cresterii salariale pentru cadrele didactice debutante nu mentioneaza insa si vreo cifra. Se pare insa ca aceasta va fi hotarata saptamana viitoare, dupa ce reprezentantii ministerelor Educatiei, Finantelor si Muncii se vor intalni sa discute pe aceasta tema. Sindicalistii din invatamant amenintasera anul trecut ca vor iesi in strada in cazul in care guvernantii nu le vor accepta cererea de crestere cu 50% a salariilor din educatie. Desi multumiti, ieri, reprezentantii profesorilor au amintit faptul ca mai exista cateva lucruri de rezolvat, respectiv elaborarea unei legi a salarizarii pentru personalul didactic, dar si negocierea unui nou contract de munca . In plus, au mentionat faptul ca pe lista revendicarilor se mai afla si elaborarea unui nomenclator privind bolile profesionale pentru personalul din invatamint, rezolvarea problemei decontarii cheltuielilor de naveta, stabilirea unor noi criterii de normare a personalului didactic auxiliar si a personalului nedidactic precum si elaborarea unui act normativ in vederea extinderii la nivel national a acordarii drepturilor salariale cistigate prin sentinte judecatoresti definitive. Trebuie reamintit faptul ca in urma cu doi ani Federatia Sindicatelor Libere din Invatamint a reclamat Guvernul Romaniei la Organizatia Internationala a Muncii pentru incalcarea drepturilor salariatilor din invatamint. In acest an Comisia de experti internationali a decis reluarea discutiilor privitoare la aceasta problema. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea