Social

Avem cinci echipe in Europa

Otelul Galati a eliminat-o pe Trabzonspor intr-una dintre finalele Cupei Intertoto si s-a calificat in Cupa UEFA, in timp ce Gloria Bistrita a pierdut la limita meciul cu Atletico Madrid . Mai bine de un sfert dintre echipele din prima divizie romaneasca vor juca in aceasta vara in preliminariile Champions League si Cupa UEFA, interesanta prefata la viitorul sezon, cind vom duce in Europa sase echipe. Simbata seara, echipelor Dinamo, Steaua, CFR Cluj si Rapid li s-a adaugat Otelul Galati, devenita prima formatie romaneasca ajunsa in Cupa UEFA prin intermediul Cupei Intertoto. Cu un lot evident mai slab valoric decit al lui Trabzonspor si in fata unui cazan cu peste 20.000 de fanatici turci, galatenii lui Petre Grigoras au invins cu acelasi scor cu care se impusesera acasa, 2-1. Autorul golului desprinderii moldovenilor, Emil Jula (min. 88, din 11 m), a explicat dupa meci unul dintre avantajele faptului de a nu fi obisnuit cu o atmosfera incendiara in tribune: „Pur si simplu nu stiam pentru cine cinta, asa ca spectatorii ne-au impins si pe noi de la spate“. La finalul partidei, suporterii turci chiar i-au aplaudat pe romani, revoltindu-se insa fata de propriii fotbalisti. Ei au ramas mai mult timp in tribune, pentru a-si exprima nemultumirea, iar o parte s-au dedat la acte de huliganism in afara stadionului, cind jucatorii lui Trabzon se urcau in autocar. De altfel, opt dintre ei au fost arestati, dupa ce au aruncat cu sticle si cu alte obiecte in directia fotbalistilor. Otelul a ajuns in Cupa UEFA intr-o companie continentala selecta, in aceeasi zi mai obtinind calificarea Sampdoria, Lens, Blackburn si Atletico Madrid. Aceasta din urma echipa a eliminat pe Gloria Bistrita, dupa ce a invins-o cu 1-0 (in tur a fost 2-1 pentru romani), printr-un gol marcat de Diego Forlan in minutul 11 (vezi www.cotidianul.ro). A fost un cadou al lui Mircea Rus pentru atacantul uruguayan, fundasul nostru trimitind practic in picioarele acestuia dupa ce a incercat sa salveze o minge ce se ducea in corner. Bistritenii au lasat tot timpul senzatia ca pot egala, chiar au fost momente in care au controlat partida, insa ocaziile mari au lipsit de la poarta lui Leo Franco. „Poate cu Dorel Zaharia in teren am fi obtinut alt rezultat“, a spus antrenorul Nelutu Sabau, care considera ca diferenta a fost facuta de posesia mai buna a spaniolilor. Tragerea la sorti a meciurilor din turul doi preliminar al Cupei UEFA va avea loc vineri, la Nyon, cind isi vor afla adversarii Otelul si CFR Cluj. Meciurile tur se vor disputa pe 16 august, iar returul pe 30 august. Presa iberica, nemiloasa cu Gloria Bistrita Otelarii Gribauskas, Nogo, Jelev si Szekely au fost considerati cei mai buni jucatori ai meciului, ei fiind singurii notati de presa din Turcia cu trei stele dupa meciul de simbata. Mass-media de pe Bosfor vorbesc despre un soc la Trabzon, ziarul „Hurriyet“ notind: „Trabzonspor a fost nevoita sa spuna adio aventurii europene, care a ajuns o cangrena. Trabzonspor, care si-a bulversat adversarul facind presing mai ales in repriza a doua, s-a consolat cu soarta sa, nereusind sa treaca de Gribauskas, care a devenit un urias in poarta, dar a avut si o aparare ce a format un perete viu in fata sa“. In Spania, ziarul „AS“ a facut o radiografie a partidei Atletico Madrid - Gloria Bistrita si i-a desemnat pe fundasul Mircea Rus drept „trompeta“ meciului („Degajarea sa, care i-a facut lui Forlan cadou golul de 1-0, a fost ridicola. Sabau l-a pedepsit inlocuindu-l la pauza“) si pe Laszlo Sepsi „durul“ partidei („A fost fundas central in tur, dar acum Sabau l-a folosit ca pivot distructiv. Si a distrus. Mai ales glezne“). Publicatia considera ca Gloria este „cu siguranta cea mai slaba echipa care a jucat pe Calderon in ultimii ani. Daca ii vedea cineva pe fundasii romani cu mingea la picior, putea ajunge sa creada ca Perea si Pablo sint reincarnarile lui Beckenbauer si Luiz Pereira. Jucatorii lui Jose Aguirre faceau presing in apropierea careului Gloriei si recuperau mingea inca o data, si inca o data, asa cum cineva ii fura caramelele unui copil“. Petre Grigoras: „CFR Cluj este peste Trabzonspor“ Antrenorul Otelului s-a temut cind turcii au condus cu 1-0 si crede ca miercuri echipa sa va juca un meci cel putin la fel de greu. Fotbalistii Otelului au avut mai putin de 24 de ore sa se bucure de calificarea in Cupa UEFA, dar si sa-si revina dupa euforie. Ieri, dupa prinz, antrenorul Petre Grigoras i-a chemat la stadion pentru o usoara sedinta de pregatire si refacere. Cu putin timp inainte de antrenament, tehnicianul galatenilor ne-a acordat un scurt interviu. Cind v-ati temut cel mai mult? La inceput, cind ati vazut atmosfera de pe stadion, sau dupa ce ati primit gol? La 1-0 pentru turci, dar a fost bine ca am egalat dupa doar patru minute. Atunci am remontat si diferenta psihologica, baietii mei devenind constienti ca pot realiza multe si in fata unui public advers atit de inflacarat. De altfel, e o incintare sa joci in fata unor asemenea tribune fanatice. Mai are nevoie Otelul de jucatori pentru a se descurca onorabil in Cupa UEFA? Nu, fiindca avem un lot destul de omogen si complet, iar cei accidentati speram sa-si revina cit mai repede. In scurt timp vom primi buletinul medical in ceea ce-l priveste pe atacantul Daniel Stan, accidentat la Trabzon, dar speram sa nu fie nimic grav. Aveti in echipa fotbalisti de patru nationalitati. In ce limba va intelegeti cu ei? Cu coreeanul Kim a fost ceva mai greu la inceput, in schimb lituanienii, atacantul Labukas si portarul Gribauskas, au prins deja romaneste. Cu ultimul venit, fundasul central Jivko Jelev, ne intelegem ba in bulgara, ba in engleza… Exista riscul ca victoria cu Trabzon sa-i fi deconcentrat pe jucatori in perspectiva jocului de miercuri, cu CFR Cluj? Nu cred, deoarece au vazut ce inseamna sa joci in fata unei echipe puternice. Ii vad mobilizindu-se inaintea meciurilor mari, iar cel cu CFR-ul este unul dintre ele, echipa ardeleana fiind de nivelul lui Trabzonspor, daca nu chiar mai valoroasa.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea