Social

AS Roma şi Chivu au stricat sărbătoarea Interului

Sărbătorirea titlului de campioană pentru Inter a fost amanată, după ce AS Roma le-a administrat nerazzurri-lor prima înfrangere în acest sezon. Derby-ul italian, amanat din trei februarie după violenţele din Catania , era un meci perfect pentru Inter de a cuceri primul titlu, pe teren, din 1989. Însă Chivu şi compania au reuşit nu numai să nu piardă pe San Siro, dar să şi caştige cu 3-1, AS Roma fiind prima echipă italienească învingătoare în faţa Interului în acest sezon. Roma a avut ocazia deschiderii scorului în două randuri, în minutul 20, însă golul a fost amanat pentru finalul partidei. Chivu a expediat o lovitură liberă fantastică care a poposit pe plasa porţii lui Julio Cesar , ca, în minutul 44, tot internaţionalul roman să fie în centrul atenţiei după ce a întors o pasă spre Perotta, care a marcat din şase metri. Inter a venit de la cabine decisă să obţină victoria în faţa Romei şi titlul, iar după ce arbitrul Simone Trefoloni s-a lăsat impresionat de căderea în careu a lui Adriano se părea că acest lucru este perfect realizabil. Marco Materazzi a transformat penalty-ul, pentru 1-1, iar arbitrul nu a mai căzut în „capcana” interiştilor şi în minutul 84, cand Cruz, înlocuitorul lui Adriano, a căzut după un duel cu Matteo Ferrari, deşi tot argentinianul era cel care faultase. Roma a dat lovitura pe finalul partidei, cand lovitura liberă executată de Totti a fost deviată cu umărul de Figo în plasa lui Julio Cesar. Era minutul 89 şi Inter mai avea timp doar pentru a salva un sezon fără înfrangere. Nu a fost aşa, pentru că tot AS Roma a marcat, în ultimele secunde ale partidei, prin Marco Cassetti. Graţie acestei victorii, AS Roma îşi consolidează poziţia secundă în clasamentul Serie A şi se apropie la 13 puncte de Inter în clasament, dar, cum mai sunt de disputat doar şase etape, este greu de crezut că victoria din meciul direct înseamnă mai mult decat prima înfrangere a „nerazzurri”-lor în acest sezon.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea