Apocalipsa dupa Terry Pratchett si Neil Gaiman

Un inger, Aziraphale, si un demon, Crowley , vechi agenti ai sigurantei din cer si de sub pamant, se muncesc sa-l deturneze cu omenescul liber arbitru de la facerea Apocalipsei pe Adam, un antihrist.

„Semne Bune“, pe numele sau de scena internationala „Good Omens“, e mortala. Scoasa in strada sa fie ovationata de cititorii de fantasy de catre Editura Tritonic, cartea lui Terry Pratchett si Neil Gaiman ii e dedicata amintirii lui G.K. Chesterton, „un om care stia ce o sa se intample“, si are un prolog petrecaret a la Shakespeare. Personajele care-si dau cu parerea din mijlocul actiunii in toata tevatura Apocalipsei sunt fapturi supranaturale, precum Crowley, care „fusese candva inger.

Nu fusese menit prabusirii, pur si simplu se incurcase cu persoane nepotrivite“. Crowley are par negru, pometi frumosi, poarta pantofi din piele de sarpe, poate sa faca niste chestii uimitoare cu limba sa, conduce un Bentley negru din 1926 si vorbeste cu plantele din apartamentul sau alb.


„De fapt el vara frica de Dumnezeu in ele.

La doua luni o data, Crowley lua o planta care crestea prea incet sau care pur si simplu nu arata la fel de bine precum celelalte si o plimba pe la toate celelalte plante: «Luati-va adio de la prietenul vostru. Nu face fata...», le spunea, apoi parasea apartamentul cu planta jignitoare si se intorcea dupa vreo ora cu un ghiveci mare, gol, pe care il punea undeva de unde putea fi vazut din tot apartamentul. Plantele erau cele mai luxuriante, mai verzi si mai frumoase din Londra. Si cele mai ingrozite.“

Tot la supranaturali il trece prologul si pe ingerul Aziraphale, care oficial e un respectabil negustor de carti grasut si bonom, al carui aer inefabil ii face pe oameni sa aiba convingerea ca e homosexual. Pe langa coruri complete de tibetani, extraterestri, americani, atlanti si alte creaturi rare si stranii ale ultimelor zile care asigura o vesela figuratie, un mare rol in Apocalipsa joaca si oameni precum vanatorul de vrajitoare Nu trebuie Sa Comiti Adulter Pulsifer, indragostit lulea de Anathema Device, ocultist practic si descendent profesionist.

„Persoanele apocaliptice calare“, Razboiul, Foametea, Moartea si Poluarea vor fi insotite mai tarziu de adeptii castigati din randul motociclistilor Hell’s Angels, care isi vor alege nume mai potrivite cu spectacolul viitor biblic, precum Berea Blonda Fara Alcool sau Probleme Personale Jenante: „«Tipii cu adevarat misto. Ii Urasc!». «Tipii cu adevarat misto?», intreba Lucrurile Care Nu Mai Functioneaza Ca Lumea Dupa Ce Le-ai Tras Una. «Da, stii genul ala de indivizi pe care-i vezi la televizor, cu tunsoare tampita, numai ca nu mai arata tampita pentru ca o au ei. Adica vreau sa spun ca atunci cand vad unul dintre ei imi vine sa-i imping fata incet, incet intr-un gard de sarma ghimpata. Si uite ce gandesc. Daca pe mine ma scot din sarite in halul asta, probabil ca ii scot din sarite pe toti. Vreau sa fiu Tipii Cu Adevarat Misto!»“.

Linistea lui Aziraphale se duce naibii intr-o buna zi, cand Crowley, care in 6.000 de ani de cand se cunosc i-a ajuns prieten, primeste un telefon din iad, de la superiorii lui - ca de obicei prin intermediul unei melodii a formatiei Queen - si-i e livrat intr-un cos un bebelus cu par auriu, Dusmanul, Distrugatorul de Regi, Fiara cea mare numita Dragon, Printul acestei Lumi, Parintele Minciunilor, Progenitura lui Satan, ce va conduce razboiul cu final neasteptat dintre rai si iad, in ziua cand va implini 12 ani. Instructiunile lui Crowley de la Ducii Iadului, Hastur si Ligur, spun ca trebuie sa-l dea in grija unui ordin satanic prieten, Ordinul Palavragitor al Sfintei Beryl.

Cu ceea ce nu se pot impaca nici ingerul, nici demonul e ca lumea, un loc atat de interesant, va fi scaldata intr-o singura lumina, plictisitoare fie ea cea a raiului, fie a iadului. „Sigur, Crowley era in favoarea Harmaghedonului in general. Daca l-ar fi intrebat cineva de ce petrecuse secole amestecandu-se in treburile omenirii ar fi spus «Oh, ca sa aduc Harmaghedonul si Triumful Iadului!», dar una era sa te straduiesti sa-l aduci si alta era sa se intample cu adevarat.“ Lui Crowley ii placeau oamenii, iar asta era un defect important pentru un demon.

„Ei au ce ne lipseste noua, imaginatie“, ii spune el lui Aziraphale. Se straduia sa le faca mizerabile zilele lor scurte, dar gasea din ce in ce mai greu de facut ceva cu adevarat demonic, care sa iasa in evidenta fata de fundalul natural al rautatii generalizate. Disperat, Crowley il convoaca pe Aziraphale la o intalnire, ca toti agentii secreti care pun soarta lumii la cale hranind ratele din parcul St. James, si ii flutura in fata ochilor perspectiva castigarii razboiului de catre rai, momeala inefabila, o eternitate doar cu armonii ceresti toata ziua.

„Asculta, spuse disperat Crowley, cati muzicieni crezi ca au cei de partea ta? Muzicieni de prima mana vreau sa zic. Aziraphale paru surprins. Doi, spuse Crowley. Elgar si Liszt. Asta-i tot. Noi avem restul. Beethoven, cei din familia Bach, Mozart, toata gramada. Poti sa-ti imaginezi o vesnicie cu Elgar?“. Cum nu mai luasera pranzul impreuna din 1793, la Paris, in vremea Terorii - „Oh, da, Domnia terorii. A fost o chestie a ta sau a mea?, intreba Crowley. «N-a fost a ta?», nu e sigur Aziraphale. «Nu-mi amintesc. Dar a fost un restaurant bun!», spuse Crowley“ -, Aziraphale si Crowley pleaca sa se imbete intr-un restaurant bun si sa gaseasca solutia pentru amanarea pe termen nedeterminat a Apocalipsei. Hotarasc ca totul tine de educatie si nu de genetica si smecheresc planul divin cu liberul arbitru, darul primit de oameni la facerea lumii: „Nu-mi pomeni de genetica. Ce legatura are cu asta? Uita-te la Satan. A fost creat inger si a ajuns sa fie Marele Dusman. Daca te iei dupa genetica, atunci poti sa spui ca pustiul o sa ajunga inger. La urma urmei, tatal lui a fost cineva in Cer pe vremuri. Daca spui ca o sa ajunga un demon doar pentru ca taticul lui a devenit demon, e ca si cum ai spune ca un soarece cu coada taiata o sa dea nastere la soareci fara coada. Nu, educatia e totul, crede-ma pe mine“, pledeaza insufletit Crowley pentru cresterea fiului lui Satan si in spirit ingeresc, nu doar satanic.

Are o bona draceasca ce-l indeamna sa distruga orice creatura, va avea si un gradinar care ii va sopti „Ai grija de fratele tau limax...“. Cand fiul lui Satan implineste 12 ani isi dau seama ca planul lor a fost dat peste cap. E prea normal, un prostanac si un rautacios, un pui de om obisnuit.

O incurcatura la maternitate e pe cale sa cufunde lumea intr-o groaznica plictiseala pentru totdeauna, iar romanul celor doi maestri ai fanta-sy-ului, Terry Pratchett, umoristul desavarsit al formei, si Neil Gaiman, umorist mai mult de fond, se rostogoleste pana aproape de capat hohotitor. Pe langa cateva stangacii de traducere stanjenitoare ale lui Liviu Radu, precum cea cu traditionalul fel de mancare englezesc fish&chips, inchipuita de el drept „peste“ si „aschii“, „Semne Bune“ e un roman grozav, pe care nu ai voie sa-l iei cu imprumut ca sa-l citesti, ci trebuie sa-l cumperi, ca sa-l ai oricand, si peste ani, la indemana, ca un dependent de droguri, care stie ca, chiar daca se termina, n-o sa intre niciodata in sevraj in lipsa lui. Finalul e insa ratat, grabit si neglijat, ca dovada ca se intampla si la case mari.