Social

Apocalipsa bucuresteana

Daniel Gontz, cel care a pus buline albastre pe „cladirile urate” din capitala, cel care a colorat fantanile de la Piata Unirii, a mai facut o lucrare-protest. De data acesta tintele sale au fost autoritatile capitalei si soferii bucuresteni. Timp de doua ore, la intersectia de la Universitate, un generator de fum a provocat un nor ridicat la circa 3 metri deasupra solului. Bucurestenii, trecatori sau invitati la eveniment, au asistat la proiectia unui „scenariu apocaliptic ” privind sufocarea in noxe a orasului, din cauza traficului auto excesiv pe fondul unei administrari incoerente a acestuia. „Ma adresez celor care ar putea sa faca ceva ca traficul sa fie mai liber, aerul mai respirabil, masinile mai putin poluante sau pur si simplu mai putine pe strazile orasului”, spune Daniel Gontz. „Cat priveste autoritatile, aceasta imagine are misiunea de a-i bantui pe unii dintre edili si de a-i determina sa devieze fluent circulatia atunci cand proiectele de reparatii o cer. Pe langa o strategie in jurul lucrarilor de amenajare a drumurilor, speram sa vedem si in Bucuresti, in sfarsit, un sistem inteligent de semaforizare sincronizata”, sustine artistul. Specializat in arta video si free-lancer in publicitate, Daniel Gontz este absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Viena. El face parte din noua generatie de artisti romani vizibilitate in afara tarii, unde este activ in galerii si spatii de arta contemporana, fiind prezent pana acum in peste 40 de expozitii din orasele lumii . Artistul este foarte activ si pe internet, unde isi promoveaza alternativ creatiile si unde a construit hotel, televiziune sau agentie de turism politic virtuale. Obiectivele proiectului care a fost prezentat duminica bucurestenilor si intitulat „Respiro” sunt evocarea exasperarii la care s-a ajuns din cauza traficului aglomerat, semnalarea pericolului la care suntem supusi zi de zi respirand aerul din Bucuresti si constientizarea soferilor pentru a folosi pe cat posibil mijloacele de transport in comun sau autoturisme cu un grad de poluare redus. Pentru proiectul sau, Gontz a folosit un fum non-toxic, emis de un generator pe baza de ulei. Fumul sau are chiar si certificat de mediu. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea