Social

Antibioticele si astmul

Care tanara mamica nu a dat fuga la doctor cand bebelusului ei a inceput sa-i curga nasul, sa tuseasca si sa faca febra? Din pacate, multi medici indica antibiotice pentru cea mai banala raceala, si asta incepand din frageda pruncie. Lucru cel putin condamnabil, tinand cont ca acestea distrug flora intestinala si afecteaza sistemul imunitar. GRAVITATEA ASTMULUI Dar poate cel mai grav este riscul crescut de a se imbolnavi de astm, pana la implinirea varstei de sapte ani, a copiilor care au fost tratati cu antibiotice in primul an de viata. Acesta este rezultatul unui studiu al cercetatorilor de la Universitatea din Manitoba, Winnipeg si Universitatea McGill, Montreal, publicat in revista medicala Chest. Astmul este o inflamare a cailor respiratorii care se manifesta prin greutate in evacuarea aerului din plamani si prin nevoia imperioasa de oxigen. Este o boala care impiedica copilul sa faca sport de performanta sau sa mearga intr-o tabara, de exemplu. Astmaticul devine dependent de prezenta inhalatorului, fara de care ar putea sa moara prin sufocare, in caz de criza. PERICOLE ASCUNSE Antibioticele sunt prescrise in mod obisnuit copiilor cu varste sub un an pentru tratarea mai multor boli, cel mai adesea fiind vorba de infectii ale aparatului respirator superior, urechilor sau sinusurilor. Totusi, antibioticele nu sunt necesare decat daca exista o suprainfectie bacteriana, lucru dovedit de prezenta febrei peste 38 de grade. Virusurile racelilor sunt absolut imune la antibiotice. Studiul, efectuat pe 13.116 copii cu varste sub sapte ani, care fusesera tratati cu antibiotice pentru infectii non-respiratorii, precum cele urinare sau ale pielii, a demonstrat ca acestia au de doua ori mai multe riscuri de a dezvolta astm in copilarie. LUATI-VA UN CAINE Riscurile sunt insa mai mici pentru bebelusii tratati cu antibiotice si care au trait in casa alaturi de un caine in aceasta perioada a vietii. Cercetatorii spun ca prezenta unui caine in casa creste nivelul de expunere la germeni a bebelusului, fenomen care contribuie la intarirea sistemului imunitar al acestuia, obligandu-l sa fabrice anticorpi . Dar cel mai sigur mod de a-l feri de diverse alergii care s-ar putea transforma in astm este de a-l alapta cel putin pana la sase luni, sustin pediatrii.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea