Dupa saptamani intregi de scandaluri si contestatii lucrurile par ca s-au lamurit in Stefanesti . Biroul Electoral de Cirumscriptie a anuntat ca Anghel Rababoc, candidatul PNG-CD, a castigat primaria din Stefanesti.
Urmeaza ca in aceasta dimineata Biroul Electoral Judetean sa valideze alegerile. Telenovela din Stefanesti s-ar putea sa nu se termine insa. Si asta pentru ca Aurel Parvu, candidatul PSD a anuntat ca formatiunea sa va contesta scrutinul.
ARCANI: Bucurie fara margini in comuna gorjeana Arcani. In cel de-al treilea tur de scrutin , dupa balotaj, candidatul PNG-CD, Vasile Popescu, a iesit invingator. Scorul a fost si de aceasta data strans. Fostul primar, candidatul al PSD a pierdut la o diferenta de numai 25 de voturi. Prezenta la vot a fost ieri de 90%, dupa ce, in al doilea tur de scrutin , cei doi candidati au obtinut acelasi numar de voturi.
SASCUT: Peste 70% din locuitorii localitatii bacauane Sascut, s-au prezentat la vot. Dupa numaratoarea voturilor, vechiul primar social-democrat, Ion Rauta, a pierdut la o diferenta de 300 de voturi in fata candidatului PIN, Cristinel Bostan.
Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro