Social

Angela Merkel si-a incurajat militarii in Afganistan

Cancelarul Angela Merkel a efectuat sambata dimineata o vizita-surpriza in Afganistan, dupa ce, luna trecuta, parlamentul a aprobat prelungirea misiunii militarilor germani in aceasta tara. Potrivit agentiei germane de presa DPA , Merkel, purtand o vesta de protectie, a calatorit din Uzbekistan pana la aeroportul din Kabul la bordul unui avion militar de transport. Elicopterul care a dus-o pana in oras a fost insotit de aparate ale trupelor americane. "Trebuie sa facem eforturi mai mari pentru a intari politia locala ", a declarat Merkel, dupa o intrevedere cu presedintele afgan, Hamid Karzai, precizand ca guvernul de la Berlin ar putea include in proiectul de buget pe anul 2008 majorarea ajutorului acordat Kabulului. Potrivit unor surse guvernamentale, suma ar putea ajunge la 20 milioane de euro. In ultimii cinci ani, Germania a cheltuit 74 milioane de euro pentru antrenarea a 19.000 de ofiteri de politie. Pe de alta parte, sefa guvernului de la Berlin a reafirmat ca Germania nu va trimite trupe in sud, unde luptele cu talibanii s-au intensificat in ultimul timp. Dupa conferinta de presa sustinuta impreuna cu Hamid Karzai, Angela Merkel i-a vizitat pe cei 3.000 de militari germani, stationati in nord-estul tarii. Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea