Social

Andres Palop, eroul Sevillei

Andaluzii au reuşit să caştige pentru a doua oară consecutiv Cupa UEFA, egaland recordul de peste 20 de ani al celor de la Real Madrid. FC Sevilla a triumfat în prima finală sută la sută spaniolă a Cupei UEFA, în faţa celor de la Espanyol Barcelona, cu 5-3 după loviturile de departajare, la capătul unei partide entuziasmante, în care suspansul şi tensiunea au făcut deliciul spectatorilor. Ambele echipe şi-au dorit enorm victoria şi au dat 110 la sută pentru a o obţine. Experienţa superioară a andaluzilor a părut că nu le oferă un avantaj în faţa entuziaştilor băieţi ai lui Ernesto Valverde, însă totul s-a decis la loviturile de departajare, după ce la sfarşitul celor 90 de minute scorul era 1-1. Kanoute a adus-o pe Sevilla în avantaj, în prelungiri, iar catalanii păreau victime sigure, evoluand şi cu un om mai puţin. Espanyol a reuşit să egaleze în mod miraculos, însă fenomenalul Andres Palop a reuşit să apere trei lovituri de la 11 metri, aducand trofeul pentru a doua oară consecutiv în capitala Andaluziei. Adriano şi Riera au deschis balul O senzaţională aruncare a lui Palop s-a transformat într-o pasă de gol pentru Adriano, iar mijlocaşul brazilian al formaţiei andaluze a înscris pentru 1-0 cu o finalizare de clasă, în minutul 18 al finalei. Catalanii au părut puţin descurajaţi după primirea golului, ei avand un start bun de partidă. Nu degeaba însă au fost cea mai ofensivă echipă în acest sezon al Cupei UEFA. Elevii lui Ernesto Valverde au egalat în stil de mare echipă, prin Riera, care a înşirat caţiva adversari şi a şutat cu sete, iar balonul deviat de Dani Alves l-a depăşit pe Palop. Odată restabilită egalitatea, Espanyol era şefa în teren, însă apărarea Sevillei nu a cedat cu una cu două. În plus, andaluzii aveau şi un portar în zi de graţie, care nu a luat gol cu una – cu două. Ratări peste ratări Prima parte a reprizei secunde a aparţinut tot catalanilor, care s-au lovit de un Palop excepţional. Fostul goalkeeper al Valenciei a avut cateva intervenţii de excepţie, dintre care ce mai importantă a fost în minutul 56, cand a respins in extremis în bară şutul în forţă al lui Tamudo. Juande Ramos a fost inspirat şi l-a trimis în teren pe rusul Kerzhakov, care, la doar patru minute de la intrarea sa pe gazon, a provocat eliminarea lui Moises. Cu un om în plus pe teren, andaluzii zburdau în căutarea golului victoriei, însă a fost randul celuilalt portar, Iraizoz, să producă nişte parade de excepţie. Finalul celor 90 de minute i-a găsit pe catalani în genunchi, rezistand cu greu asalturilor deţinătoarei trofeului. Palop, în zi de graţie Sevilla era echipa pozitivă pe teren în prima repriză de prelungiri, iar golul lui Kanoute a venit firesc. În ultimul minut al primei părţi a prelungirilor, francezul a finalizat excelent la colţul scurt, după o centrare a lui Jesus Navas. Sfarşitul părea aproape pentru Espanyol, mai ales că andaluzii erau dezlănţuiţi. Iraizoz a făcut minuni la ocaziile monumentale ale lui Puerta şi Dani Alves, iar lovitura de teatru a venit cu cinci minute înainte de final. Jonatas a prins un şut în forţă din afara careului, mingea a muşcat gazonul ud, iar Palop nu a mai putut face nimic. Din acel moment, suporterii neutri luau fără să-şi dea seama, partea echipei catalane, care părea favorită la loviturile de departajare. Erau echipa care venea din urmă, trupa care reuşise să egaleze cu un om mai puţin pe teren. N-a vrut Palop însă, portarul Sevillei reuşind să pareze trei penalty-uri (Luis Garcia, Jonatas şi Torrejon), în timp ce de partea cealaltă, Kanoute, Dragutinovic şi Puerta au marcat. Singurul care a înscris pentru Espanyol a fost golgheterul Cupei UEFA, Pandiani, în timp ce Dani Alves, care a prins o zi mai slabă, a ratat pentru Sevilla. Aşadar, formaţia din capitala Andaluziei intră în istorie drept a doua echipă care reuşeşte să caştige de două ori consecutiv Cupa UEFA, iar sobrul Juande Ramos , primul antrenor care atinge această performanţă. Păcat, sau nu, andaluzii nu-şi vor putea apăra trofeul şi în sezonul viitor. La anul, trupa care a eliminat Steaua în şaisprezecimi va face pasul spre masa bogaţilor în Europa, Liga Campionilor. Au evoluat echipele: Espanyol: Iraizoz – Zabaleta, Jarque, Torrejon, David Garcia – Moises – Rufete (‘57 Pandiani), De la Penna (‘87 Jonatas), Riera – Luis Garcia , Tamudo (‘73 Lacruz) FC Sevilla: Palop – Alves, Javi Navarro (cpt.), Puerta, Dragutinovic – Marti, Poulsen, Maresca (‘46 Navas), Adriano (‘76 Renato) – Kanoute, Luis Fabiano (‘64 Kerzhakov).

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea