Social

#reciclare baterii #schimbari climatice # patrula de reciclare

"Anca stie" - cel mai nou program de invatare interactiva, axat pe schimbari climatice si eficienta energetica

Sistemul National de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a lansat miercuri, 15 septembrie, cel mai nou program de invatare interactiva, axat pe schimbari climatice si eficienta energetica, „Anca stie”. Evenimentul de lansare a avut loc la The Pool Clubul Diplomatic din Bucuresti, in prezenta mai multor reprezentanti ai presei, ai ONG-urilor de profil si a secretarului de stat al Ministerului Educatiei si Cercetarii, Sorin Ion.

 

Problematica incalzirii globale, conturata ca o consecinta directa a poluarii excesive si a exploatarii necontrolate a resurselor planetei, este in prezent o amenintare reala si un subiect intens dezbatut in plan international. Cu toate acestea, protejarea mediului si a planetei nu a fost inca introdusa ca obiect de studiu de sine statator  in aria curriculara din invatamântul românesc. In plus, in privinta colectarii selective, si a reciclarii bateriilor, România este mult in urma altor state europene, una dintre cauze fiind gradul insuficient de  informare a populatiei, care, intr-un procent foarte ridicat, continua sa arunce resturile menajere laolalta cu bateriile sau alte materiale reciclabile. Pentru a diminua acest fenomen distructiv, Asociatia SNRB a organizat miercuri Play Evening at the Pool by SNRB, un eveniment destinat deopotriva adultilor si copiilor, in cadrul caruia a oferit informatii utile, in mod interactiv si aplicat, pe intelesul tuturor.

Sub deviza „Haideti sa vedem impreuna ce putem face in era digitala altfel decât digital!”, organizatorii au realizat o serie de actiuni distractive cu caracter informativ, intre care Bike Cinema, Twister, Monopoly, Roata Norocului, deosebit de apreciate de participanti.

Una dintre atractiile evenimentului a fost Alternaship, o nava spatiala condusa prin sunete, astfel incât „astronautul” de la bord putea deveni un compozitor care plonja intr-o galaxie plina cu informatii si solutii de regenerare. Alternaship face parte din programul interactiv de invatare si are ca scop explicarea notiunilor de schimbari climatice, reciclare si a utilizarii excesive a resurselor, prin intermediul unei calatorii printr-o galaxie alternativa in care copiii pot vedea efectele impactului lipsei de responsabilitate fata de mediu asupra unor planete utopice.

Cel mai important moment al serii a fost lansarea site-ului www.ancastie.ro, cel mai nou portal din România pe care oricine poate adresa intrebari si poate primi raspunsuri despre tot ce inseamna reciclare, mediu si protejarea acestuia. Site-ul este o interfata interactiva pe care oamenii o pot folosi pentru a se informa corespunzator si a primi orice informatii de la Anca, un personaj care detine toate raspunsurile.

De altfel, „Anca stie” este un proiect mai amplu, initiat de SNRB, care presupune si o serie de deplasari in tara cu scopul de a informa copiii din scolile primare si generale, cu privire la necesitatea stringenta de a actiona in favoarea protejarii mediului. Astfel, in luna octombrie, va avea loc o caravana educationala in localitati precum Râmnicu Vâlcea, Turda, Zalau, Alba Iulia. In colaborare cu scolile si primariile din orasele mentionate, vor fi organizate evenimente similare cu cel de miercuri, de la The Pool Clubul Diplomatic, ceea ce le va oferi si copiilor din alte zone ale tarii sansa de a intelege fenomenul degradarii mediului si necesitatea interventiei personale in stoparea sau reducerea impactului acestuia.

Precizam ca deplasarile se vor face in concordanta cu restrictiile sanitare impuse la momentul respectiv de contextul pandemic in fiecare localitate si ca organizarea evenimentelor la nivel local va presupune respectarea obligatorie a tuturor masurilor de prevenire si combatere a epidemiei de COVID-19.

Prezent la eveniment, secretarul de stat al Ministerului Educatiei si Cercetarii, Sorin Ion, a declarat ca protectia mediului este o chestiune care ne priveste pe toti si ca se cuvine ca tinerele generatii sa fie educate in acest sens. In opinia sa, introducerea protectiei mediului ca materie de studiu in curricula scolara este necesara si binevenita, chiar si ca materie optionala pentru inceput.  

Asociatia Sistemul National de reciclare a Bateriilor (SNRB) este o organizatie care preia responsabilitatea producatorilor in ceea ce priveste managementul deseurilor de baterii si acumulatori. De la bateria termometrului digital pâna la bateria masinii tale. ( detalii aici https://www.snrb.org/ ). Prin initiativele pe care le are, Asociatia urmareste sa  atraga copiii in proiecte in cadrul carora isi dezvolta abilitati de argumentare, de cercetare si dezbatere, dar se si informeaza corespunzator, devenind pe deplin constienti fata de nevoia impetuoasa de a stopa fenomenul de distrugere a planetei, care in prezent pare de neoprit.

Asadar, daca sanatatea voastra si a celor din jur este importanta pentru voi, daca vreti sa le asigurati copiilor vostri sansa de a trai o viata lunga si fericita pe o planeta locuibila, ramâneti aproape de SNRB si implicati-va activ in promovarea mesajelor si a evenimentelor pe care acesta le initiaza, având astfel o contributie semnificativa la crearea lumii mai bune la care visam toti.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea