Social

Alte doua sindicate s-au alaturat grevei generale de la ArcelorMittal

Grevistii de la ArcelorMittal au fost pe punctul de a parasi platforma combinatului siderurgic , acolo unde manifestau pasnic , in momentul in care liderul sindicatului „Solidaritatea” i-a anuntat ca a primit o citatie de la Tribunalul Galati.

Cu indemnul „La Tribunal! La Tribunal!”, strigat de sute de voci, oamenii au fost pe punctul de a muta protestul in fata instantei locale. Nemultumirea siderurgistilor a pornit de la faptul ca citatia – care se referea la actiunea in constatare a administratiei combinatului privind nelegalitatea grevei generale – era modificata grosolan cu pixul. Initial, procesul fusese stabilit pentru data de 17 aprilie.

Prin modificarea citatiei, grevistii au fost chemati in instanta marti, la ora 13, ora la care prefectul Galatiului programase o intalnire de conciliere intre sindicalisti si administratie. A fost nevoie de interventia hotarata a liderilor sindicali pentru ca protestatarii sa nu puna in practica initiativa de a pleca spre Tribunal. Chiar si cu acest incident, caracterizat de liderul Gheorghe Tiber drept un indiciu clar ca justitia a fost mituita de persoane din conducerea ArcelorMittal, sindicalistii au avut motive de bucurie.

 Alte doua sindicate de pe platforma siderurgica, „US Forum” si „Sidersind Turnatorie”, si-au anuntat pactizarea cu „Solidaritatea” pentru obtinerea unor salarii mai mari. Pe de alta parte, administratia ArcelorMittal a trecut la contraatac si a anuntat ca la Uzina Cocso-Chimica ar exista pericolul de a se produce o explozie, din cauza functionarii sub parametri a unor baterii de cocsificare.

Conducerea sindicatului „Solidaritatea” a afirmat ca situatia este sub control la UCC si ca administratia incearca, prin acest „zvon”, sa compromita greva generala si sa produca panica in oras.

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea