Social

Alliance Boots, cumpărată de vicepreşedintele companiei

Cel mai mare lanţ farmaceutic britanic, Alliance Boots , a permis accesul preşedintelui adjunct, Stefano Pessina, şi fondului de investiţii Kohlberg Kravis Roberts (KKR) la situaţia sa financiară. Asta după ce KKR a majorat cu 4% oferta de preluare avansată în urmă cu o lună şi a fost refuzată de boardul director. Vicepreşedintele Alliance Boots, Stefano Pessina, care este, de altfel, şi cel mai mare acţionar al companiei, şi KKR au crescut suma oferită pentru preluare la 20,42 de dolari pe acţiune. Iniţial, cele două părţi au căzut de acord să ofere 19,33 de dolari pe acţiune, sumă care evalua Alliance Boots la 18,8 miliarde de dolari. Decizia boardului director al companiei Alliance Boots de a permite accesul la situaţia financiară arată că grupul ar putea accepta noua ofertă. Înţelegerea ar reprezenta cea mai mare preluare controlată din Europa. Cu toate acestea, tranzacţia ar putea fi sortită eşecului dacă fondul de investiţii KKR reuşeşte să achiziţioneze grupul britanic de magazine J. Sainsbury înainte ca boardul director al Alliance Boots să accepte oferta. Acest lucru forţează conducerea Alliance Boots să analizeze într-un timp relativ scurt situaţia şi să ofere un răspuns. „Conducerea a convenit să acorde grupului KKR şi lui Stefano Pessina o perioadă limitată de timp pentru a realiza procedura de evaluare financiară", se arată într-un comunicat al Alliance Boots. Procedura de evaluare financiară se va întinde pe parcursul a trei, patru săptămani şi, dacă nu va interveni nicio problemă, conducerea Alliance Boots va susţine cel mai probabil oferta revizuită, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters. În schimb, alte trei fonduri de investiţii ar putea înainta o ofertă pentru Alliance Boots. Zvonurile arată că Apax, Terra Frima şi Blackstone ar putea fi interesate de lanţul farmaceutic britanic şi ar putea licita împreună cu compania germană Celesio, proprietarul lanţului farmaceutic Lloyds. Vestea vine la doar o zi după ce Stefano Pessina şi KKR şi-au anunţat noua ofertă pentru retailerul britanic. Miliardarul Pessina este acţionarul majoritar Atat KKR, cat şi Pessina au primit consiliere financiară din partea băncii italiene Unicredit, JP Morgan Cazenove şi Merill Lynch , iar Alliance Boots din partea Goldman Sachs. KKR a fost implicat şi în achiziţionarea grupului de utilităţi american TXU, în luna februarie, într-un parteneriat cu alt fond de investiţii, Texas Pacific Group, pentru suma de 45 miliarde de dolari. Nici Stefano Pessina, în varstă de 65 de ani, nu este tocmai un necunoscut. Miliardarul britanic figurează în topul „Forbes" al celor mai bogaţi oameni din lume cu o avere de 2,3 miliarde de dolari. El şi-a construit averea cu ajutorul unei afaceri de familie pe care a moştenit-o şi pe care a denumit-o Alliance Sante. În 1997, el îşi vinde firma companiei Unichem, iar mai tarziu devine preşedintele grupului nou format Alliance Unichem. În 2006, cand Alliance Unichem fuzionează cu Boots Group, Stefano Pessina este numit vicepreşedinte şi deţine 15% din pachetul de acţiuni. Consilierii financiari vor primi 200 milioane de dolari Cand prima ofertă a fost înaintată, pentru a evita orice conflict de interese , preşedintele Alliance Boots, Nigel Rud, le-a interzis membrilor boardului director să discute detaliile preluării cu Pessina sau cu directorul comercial al companiei, Ornella Barra, care este partenerul de afaceri al lui Stefano Pessina de mai bine de 25 de ani. Prima ofertă, care evalua compania la 18,8 miliarde de dolari a fost refuzată de boardul director pentru că era considerată mult prea mică. Dacă şi cea de-a doua ofertă va primi în cele din urmă un răspuns negativ, în mare parte pentru că există riscul ca un alt doritor să-şi arate intenţia de a licita pentru Alliance Boots, Stefano Pessina a afirmat că nu va colabora cu niciun alt posibil ofertant şi că ar fi dispus să-şi vandă partea sa de acţiuni. Dar speculaţiile arată că vicepreşedintele Boots nu va renunţa aşa de uşor la posibila achiziţie, mai ales că zvonurile că acesta îşi va mări oferta, după ce prima sumă a fost refuzată, au fost confirmate. Nici consilierii financiari ai KKR şi Pessina nu ar fi nemulţumiţi dacă tranzacţia ar fi încheiată, ţinand cont că vor primi aproape 200 milioane de dolari. Un alt ofertant nu are şanse mari de reuşită După ce compania confirma că Alliance Boots este de vanzare şi că Stefano Pessina şi KKR au înaintat deja o ofertă de preluare, preţul acţiunilor lanţului farmaceutic a crescut cu 14 procente, ceea ce a reprezentat cea mai mare majorare de cand Boots Group a fuzionat cu Alliance Unichem, în iulie anul trecut. Acţiunile companiei sunt însă în continuă creştere. Noua ofertă venită din partea KKR şi Stefano Pessina a majorat preţul acţiunilor cu încă 1,4 dolari, lucru care le sugerează investitorilor că o ofertă rivală este puţin probabil să aibă vreo şansă de reuşită. Alliance Boots a devenit lider pe piaţa produselor de sanătate şi frumuseţe. În prezent, reţeaua internaţională de retail numără aproximativ 3.000 de puncte de lucru în 17 ţări, dintre care 2.600 de farmacii, magazine de sănătate şi frumuseţe şi clinici de oftalmologie în Marea Britanie. Alliance Boots operează, de asemenea, peste 380 de depozite pentru distribuţia de medicamente în Europa. Pe pieţele din străinătate, Boots colaborează cu distribuitori locali, respectiv SensiBlu în Romania, 36,6, în Rusia, Sokos în Finlanda, Bjorn Magnusson, în Islanda, Spar Kjop în Norvegia, Migros în Elveţia, Unichem şi Amcal pharmacy, în Noua Zealandă şi Etos, în Olanda.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea