Social

Aderarea goleşte puşcăriile Europei de infractorii romani

Aproximativ o mie de romani, deţinuţi în Italia pentru infracţiuni împotriva Legii Bossi- Fini (Legea imigraţiei), pentru furt sau jaf , sunt la doar caţiva paşi de libertate. Aceştia vor ieşi, în următoarele săptămani, şi nu vor mai fi expulzaţi în Romania. Dacă vor dori, ei vor putea rămane pe teritoriul italian. Ministerul italian de Interne şi cel al Justiţiei vor lua măsuri cu privire la siguranţa şi asigurarea unui plan de intervenţie referitor la deţinuţii romani ce vor părăsi închisorile italiene. "Romanii nu vor mai fi expulzaţi decat în cazul în care comit infracţiuni grave", susţine consulul Romaniei la Milano, Mircea Gheordunescu. Primul care s-a arătat îngrijorat de eliberarea romanilor este viceprimarul din Milano, deputatul Ricardo de Corato. Îngrijorările sale sunt amplificate şi de existenţa, pe teritoriul oraşului, a nu mai puţin de 11 tabere de nomazi, majoritatea dintre ele adăpostind rromi veniţi din Romania. Situaţie explozivă la Milano "Situaţia la Milano este explozivă. Eliberarea a circa o mie de deţinuţi romani, fără un plan precis de ajutorare, ar însemna generarea de noi probleme şi transferarea acestora în sarcina primăriei", susţine De Corato. Acesta a cerut autorităţilor de la Roma să pună la punct un plan de acţiune în care să ia în calcul dificultăţile pe care le vor avea tinerii romani după ce vor ieşi din închisoare, inclusiv de a ajunge la mana grupărilor de crimă organizată. După 1 ianuarie 2007, romanii beneficiază de dispoziţiile legilor comunitare în privinţa liberei circulaţii pe teritoriul Uniunii Europene. Cetăţenii neocomunitari pot intra liber în Italia şi vor putea, în anumite condiţii, să ceară documentele de şedere la oficiile de poliţie competente sau prin intermediul oficiilor poştale. Legislaţia italiană dispune, prin Decretul 54/2002, că cetăţenii comunitari nu pot fi expulzaţi, dar pot fi îndepărtaţi pe motive de ordine publică, siguranţă sau de sănătate publică. Potrivit Ministerului italian al Justiţiei, la jumătatea anului trecut, în închisorile italiene se aflau 2.031 deţinuţi romani. Decretele de expulzare a romanilor şi bulgarilor aflaţi ilegal în Spania, anulate Ministerul spaniol de Interne a ordonat anularea tuturor ordinelor de expulzare care vizau cetăţeni romani şi bulgari, ca urmare a aderării ţărilor lor la UE, la 1 ianuarie 2007, relatează cotidianul "El Confidencial" în ediţia electronică de marţi. Ministerul le va restitui acestora paşapoartele care le fuseseră confiscate, permiţan-du-le astfel să circule liber pe teritoriul Spaniei, deşi nu deţin acte care să le legalizeze situaţia. Imigranţii romani din Spania au format cozi imense, luni, în faţa oficiilor pentru străini din cadrul poliţiei din Aragon pentru a efectua formalităţile necesare în vederea obţinerii permiselor de şedere. Principala organizaţie sindicală din Aragon a criticat guvernul central, acuzandu-l de lipsă de prevedere în condiţiile în care, potrivit datelor oficiale ale Institutului Naţional de Statistică, 34.035 de romani locuiesc în această provincie.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea