Social

A muşcat Miccoli din ei!

Am sperat pană în ulima clipă că Dinamo va scoate cel puţin un rezultat de egalitate pe „Stadionul Luminii” şi, la modul cum s-a desfăşurat meciul, aveam tot dreptul. Lusitanii nu au impresionat cu nimic, nu s-au ridicat la înălţimea simbolului lor, vulturul, ci s-au luat la trantă cu „cainii roşii”, iar Miccoli a muşcat decisiv din ei, din dinamovişti, cu doar cateva minute înainte de fluierul final. Benfica s-a impus cu scorul de 1-0 şi pleacă cu un avantaj minim în meciul retur. Nu le va fi uşor la Bucureşti portughezilor şi „cainii roşii” mai au o şansă să arate că sunt nişte „dulăi” şi în Europa. Victorie in extremis obţinută de Benfica, în minutul 89, deşi e greu de spus că merita acest rezultat. Puţine faze de poartă, mai mult de lucru pentru Bogdan Lobonţ, însă, per total, un meci slab făcut de cele două echipe. Dacă Dinamo are scuza că venea după o vacanţă prelungită de iarnă, Benfica a jucat dezamăgitor, precum în Cupa Portugaliei unde a fost eliminată, dar, pană la urmă, mai eficient. Au pus totuşi în pericol poarta lui Lobonţ, care a avut cateva intervenţii bune, dar şi noroc la bara lui Simao din minutul 69. A respins chiar şi primul şut la faza din minutul 89, însă nu a mai avut timp să se redreseze şi să-l oprească pe Miccoli. Există şi o parte bună, însă, pentru superstiţioşi. Nu se va mai repeta istoria din 1999, cand “cainii roşii” veneau la Bucureşti cu un avantaj de un gol, ci vor aborda manşa secundă în dezavantaj. Poate că e mai bine aşa, păcat însă de punctele pierdute în duelul cu Portugalia pentru coeficientul UEFA. Iată cele două formaţii: Benfica Lisabona : Quim - Nelson, Anderson, Luisao, Leo - Petit, Katsouranis, Karagounis, Rui Costa - Nuno Gomes , Simao Dinamo Bucureşti: Lobonţ - Pulhac , Ştefan Radu, Moţi, Blay - Bălace, Ad. Cristea, Mărgăritescu, C. Munteanu - Niculescu, Dănciulescu

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea