Social

A fost Cassius Clay primul rapper?

„Zbor ca un fluture/Înţep ca o albină/Pumnii tăi nu pot lovi/Ce ochii tăi nu pot privi”. Aceasta este doar una din replicile date de fostul mare boxer Muhammad Ali înainte de unul dintre importantele meciuri din carieră. Se pare însă ca aceste cuvinte adresate ca provocare de Ali advresarilor din ring sunt mai mult decat atat. O carte apărută de curand în State, „Muhammad Ali, primul campion mondial al rap -ului”, consideră că bagajul verbal al pugilistului reprezintă mult mai mult de o metodă de promovare a acestuia, ci chiar originea hip-hop-ului, care a luat naştere la începutul anilor '70. „Înainte de rap pe care îl ştim cu toţii, a fost rap-ul lui Ali, un jargon ieşit din comun pe care doar el în putea creea, dar pe care cu toţii îl puteam înţelege”, se explică într-un pasaj din cartea respectivă. Unul din autorii cărţii, cosideră că aceste memorabile replici date de Ali pot forma, eventual, „o adevărată Biblie sau un Coran ”. Cartea prezintă întreaga viaţa a lui Muhammad Ali, alias Cassius Clay, povestită prin replicile şi vorbele fostui campion mondial. Unul dintre criticii de peste Ocean, Chuck Klosteman, explică: „Dacă este adevărat ceea ce susţine cartea, înseamnă că rapul nu a apărut, aşa cum crede toată lumea, în sudul Bronxului, în anii '70, ci în Kentucky , în anii '60. Cu toate acestea, este foarte greu ca lumea să accepte această variantă”. Atacat de multe ori pentru limbajul „condimentat” folosit înainte sau după meciuri, Ali a explicat cu mulţi ani în urmă: „Eu fac artă, poezie! Credeţi că poezia mea este oribilă? O sa vedeţi că versurile mele, că ce zic eu acum, va fi inclus într-o carte candva. Replicile mele vor ajunge mai folosite decat versurile poeţilor!”. Se pare că a avut dreptate!

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea