Social

39 de copii, printre victimele catastrofei aviatice din Ucraina

În Rusia şi Ucraina ieri a fost zi de doliu naţional în memoria celor 170 de victime ale catastrofei aeriene petrecute, marţi, în zona Doneţk. Niciunul dintre cei 160 de pasageri, printre care 39 erau copii, şi cei 10 membri ai echipajului nu a supravieţuit tragediei. Ministerul rus pentru situaţii de urgenţă a anunţat că avionul a fost lovit de fulger la altitudinea de 11.700 de metri. Imediat după ce avionul a fost trăsnit, la bord s-a declanşat un puternic incendiu. Echipajul a emis un semnal S.O.S., însă nimeni de la sol nu a înţeles mesajul. Al doilea S.O.S. şi ultimul a fost transmis de la altitudinea de 3.000 de metri, după care avionul a dispărut de pe ecranele radar. Printre victime se află un finlandez, un francez, un olandez şi doi germani, veniţi în vacanţă pe litoralul rusesc. Compania Pulkovo, care deţine avionul, a trimis 60 de psihologi pe aeroportul din Sankt Petersburg pentru a ajuta rudele victimelor să suporte mai uşor pierderea. Ministrul rus al transporturilor, Igor Levitin, a anunţat că au fost găsite cele două cutii negre ale avionului şi a început examinarea înregistrării dialogului dintre echipaj şi turnul de control, ceea ce va ajuta la aflarea cauzelor care au provocat tragicul accident.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea