Social

350 de mii de copii romani au parintii la munca in strainatate

7% dintre copii din tara noastra au macar unul dintre parinti plecat la munca in strainatate . Aceasta este concluzia unui studiu realizat de UNICEF Romania , care arata ca mai mult de jumatate dintre aceastia provin din mediul rural.

Aproape o treime din cei aproximativ 350.000 de copii despre care se stie ca ar avea cel putin un parinte plecat la munca in strainatate provin din Moldova (cu 100 de mii de copii), aceasta fiind urmata de Muntenia, Transilvania, Crisana -Maramures-Banat si Oltenia, fiecare cu cate 50-55 de mii de copii fara parinti in tara. In Bucuresti, estimarile indica aproximativ 30.000 de copii cu parinti migranti, Dobrogea aflandu-se pe ultimul loc in acest “top”.

Analiza a mai aratat faptul ca dintre acesti copii aproape jumatate (157.000 de copii) aveau doar tatal plecat, circa 67.000 aveau doar mama plecata, iar 126.000 ramasesera singuri, in grija bunicilor sau altor rude.

Studiul a constatat ca judetele in care migratia este cea mai intensa sunt Vrancea, Bacau, Neamt si Suceava, precum si cele din nord si nord-vestul tarii (Bistrita, Maramures, Satu Mare si Salaj) si regiunea Banatului (Caras, Timis si Arad). Majoritatea copiilor care au intrat in atentia studiului provin din mediul rural, acolo unde tentatia parintilor de a pleca la munca in strainatate e si mai mare.

Daca ar fi sa se alcatuiasca profilul parintelui care pleaca la munca peste granite si isi lasa copilul, acesta ar fi urmatorul: varsta sub 40 de ani, cu studii medii , care isi doreste sa castige cat mai multi bani. Studiul mai arata faptul ca doar sapte procente dintre parinti informeaza autoritatile despre intentia lor de a pleca in strainatate si, de obicei, acestia nu se consulta cu copiii inainte de a pleca.

Una dintre cele mai dramatice concluzii ale studiului arata ca absenta parintior influenteaza negativ performantele scolare ale copiilor. Un alt aspect este cel referitor la abandonul scolar, ancheta arataand ca doar doua procente din copiii cu parinti migranti au renuntat la scoala, pentru a-si gasi un loc de munca.

Analiza asupra fenomenului copiilor ramasi acasa, in urma migratiei parintilor la munca in strainatate, a fost realizat de Gallup Organization Romania, printr-o metoda de cercetare mixta.

Astfel, au fost combinate o cercetare cantitativa (prin chestionar aplicat pe un esantion national si pe sub-esantioane) si o cercetare calitativa (prin studii de caz, dublate de interviuri in profunzime, telefonice, cu o serie de reprezentanti ai autoritatilor centrale si locale).

 


Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de Stiri Principale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea