Social

2008, cel mai scump an de la inceputul razboiului din Irak

Casa Alba va cere Congresului american sa aprobe, in cursul acestei saptamani, inca aproximativ 200 miliarde de dolari, pentru razboaiele din Afganistan si Irak, potrivit ziarului "The Los Angeles Times". Publicatia americana precizeaza, citand surse de la Pentagon care au preferat sa-si pastreze anonimatul, ca, daca "lista de cheltuieli" a presedintelui Bush este aprobata, anul 2008 va deveni cel mai costisitor de cand a inceput razboiul in Irak. Costurile de razboi suportate de SUA au continuat sa creasca, pe fondul suplimentarii trupelor si al producerii de echipament modern. Noile camioane, rezistente la explozia minelor, pot sa coste de sase ori mai mult decat un Humvee blindat. Administratia Bush estima la inceputul anului ca ar avea nevoie de circa 150 miliarde de dolari pentru anul fiscal 2008, care incepe la 1 octombrie 2007. Surse din Pentagon apreciaza ca vor fi necesare 50 de miliarde in plus. Cererea va fi prezentata in fata Senatului de ministrul american al apararii, Robert Gates , in cursul audierilor de miercuri. Potrivit unui oficial de la Washington, pretul platit de contribuabilii americani pentru razboiul din Irak e­ste de 12 miliarde de dolari pe luna, in aceasta suma intrand si costul operatiunilor CIA, si cheltuielile pentru constructia noii ambasade. In 2004, americanii au platit pentru razboaiele din Afganistan si Irak 94 miliarde de dolari. In 2005, costul s-a ridicat la 108 miliarde, pentru ca, in 2006, sa ajunga la 122 de miliarde. Estimarile oficialilor guvernamentali care gestioneaza bugetul in­di­ ca faptul ca noua cerere financiara va aduce costul cumulativ al razboiului din Irak la peste 600 miliarde de dolari. Aceasta suma reprezinta mai mult decat s-a cheltuit in Coreea si aproape la fel de mult ca in razboiul din Vietnam . Pentru cele mai importante stiri ale zilei aboneaza-te la Newsletter-ul de stiri generale Acasa.ro

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea