Social

15.000 de mineri intra in greva

De maine, minerii din Bazinul Olteniei vor intra in greva pe termen nelimitat. Greva va cuprinde complexurile energetice Turceni si Rovinari si Societatea Nationala a Lignitului. Marin Condescu , liderul Federatiei Mine Energie, organizatorul grevei, spune ca decizia a fost luata ca urmare a unui ordin al Ministerului Economiei si Finantelor, prin care cele doua complexuri au trecut din subordinea ministerului in cea a AVAS. „Acum doua saptamani, am anulat un miting al minerilor in Targu Jiu, pentru ca ministrul Varujan Vosganian ne-a promis ca nu va trece complexurile la AVAS pentru a fi vandute decat dupa elaborarea si aprobarea de catre Parlament a strategiei nationale in domeniu. Saptamana trecuta a semnat ordinul , iar strategia, tot Vosganian spune, o sa apara pe la toamna, daca avem noroc. Cine sa mai creada in promisiunile guvernului Tariceanu?” Condescu este convins ca dupa trecerea la AVAS complexurile vor fi vandute rapid, catre „ baietii destepti ” sau cine stie ce investitori, care le vor mai exploata doi-trei ani si le vor inchide cand vor trebui sa aduca bani pentru a se conforma cerintelor de mediu ale UE. Un calcul estimativ al investitiilor care ar trebui facute pentru retehnologizarea centralelor si conformarea la normele de mediu ridica suma necesara la 1,5 miliarde de euro. Conform Federatiei Mine Energie, de maine vor opri lucrul 15.000 de mineri, urmand sa-l reia atunci cand Vosganian isi va retrage ordinul. „Trecerea complexurilor la AVAS este decisa printr-un ordin emis in baza OUG 101/2006, ordonanta care a fost atacata in contencios administrativ si se afla acum la Curtea Constitutionala. Normal ar fi fost ca ministrul sa astepte decizia Curtii sau macar a Parlamentului. Comsia de specialitate din Camera Deputatilor a respins deja ordonanta, iar Bogdan Olteanu o doseste de doua saptamani, tragand de timp ca sa nu fie respinsa si in plen. In consecinta, consideram ordinul ilegal”, spune Condescu. Minerii vor asigura pe timpul grevei o treime din activitate.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea