Social

Ziaristele au tras apa peste vocea lui Bush

Tele
spectatorii cunoscutului canal tv CNN au avut parte, zilele trecute, de un show de senzaţie. Nu e vorba de vreun schimb de replici suculent, provocat de vreo vedetă a postului, ci de gafa unor prezentatoare, care au uitat o regulă de bază a meseriei: închiderea microfonului-lavalieră cand pleacă din studio. Aşa că postul american se poate mandri cu o premieră mondială – transmisiune în direct din toaleta doamnelor, suprapusă, spre disperarea conducerii şi deliciul publicului, peste vocea preşedintelui George Bush , care marca, sobru, un an de la trecerea uraganului Katrina . Postul tocmai începuse transmisia în direct de la New Orleans a discursului preşedintelui. Bush îşi cerea scuze, în numele administraţiei, pentru slaba gestionare a dezastrului provocat anul trecut de uragan, asigurandu-şi concetăţenii că altfel vor sta lucrurile dacă America va mai fi confruntată cu o astfel de încercare, cand…stupoare! Peste vocea lui Bush s-a suprapus o alta, foarte cunoscută şi ea, cea a prezentatoarei emisiunii "Live From…". Kyra Phillips lăuda de zor calităţile soţului ei în faţa unei colege. "Soţul meu e chipeş şi cu adevărat drăgăstos, nu-i deloc egoist, ştii ce vreau să zic. E pasional , plin de compasiune, un om extraordinar. Există şi astfel de oameni. Chiar există. Sunt greu de găsit, dar sunt printre noi", i se confesa Kyra celeilalte doamne, a cărei identitate n-a fost divulgată. Aceasta a început să se plangă că fratele ei nu-i acceptă actualul iubit. La cuvantul "frate", guraliva Kyra a intervenit din nou: "Sigur, fraţii simt nevoia să protejeze, cu excepţia fratelui meu. El are nevoie de protecţie. E căsătorit, are şi trei copii, dar nevastă-sa îl controlează obsesiv". Atat a mai apucat să împărtăşească dna Phillips americanilor despre secretele familiei sale, că uşa toaletei a zburat şi o altă colegă le-a "tăiat" microfoanele, punand capăt "directului" de un minut şi jumătate. "Probleme audio" Încurcat de penibilul situaţiei, postul CNN şi-a cerut scuze, publicului şi preşedintelui George Bush, invocand unele "dificultăţi audio". Comentand păţania colegilor, unii ziarişti remarcau însă că aceasta va da apă la moară criticilor dreptei, care consideră CNN drept un fel de "cuibuşor" fierbinte al liberalismului radical.
  •   2006-09-01
  •  
  •   comentarii

Articol scris de

Acasa.ro

Vezi toate articolele

Articole din social

Sfatul expertului

Expert Acasa.ro, Ovidiu Leonte: Cum se transporta un computer

Expertul Acasa.ro, Ovidiu Leonte, specialist IT&C

Pune o intrebare


Citeste pe Romaniatv

Cauta-ti perechea

Sfatul expertului

Expertul Acasa.ro, Marius Focsa: Cand se face solicitarea de restituire a TVA?

Expertul Acasa.ro, Marius Focsa, business consultant

Pune o intrebare