Social

Visind la Stalin, Putin rescrie istoria Rusiei

Elevii rusi invata despre “gloriosul” Stalin si colapsul imperiului global al SUA. Pe masura ce reafirma pozitia antioccidentala a Rusiei, presedintele Vladimir Putin incearca sa le inoculeze si tinerilor acest sentiment, alaturi de nationalism si de cultul propriei sale personalitati, prin intermediul manualelor de istorie si stiinte sociale. Autorii manualelor sustin ca istoria Rusiei a facut obiectul unei ofensive propagandistice conduse din exterior, menita sa demonstreze ca Rusia nu face parte din natiunile civilizate si ca actualul regim de la Moscova va trebui sa regrete la nesfirsit greselile regimului comunist. „In 1990-1991 am renuntat la ideologie. In schimb, am primit urmatoarea reteta: deveniti democrati si capitalisti… si va vom controla”, declara Leonid Poliakov, autorul manualului de stiinte sociale. Manualele de sute de pagini vor fi folosite pentru alcatuirea mai multor culegeri de texte istorice. Desi in Rusia functioneaza sistemul manualelor alternative, profesorii se tem ca manualele laudative la adresa Kremlinului se vor impune in fata celor neutre. Manualul de istoria Rusiei pentru perioada 1945-2006 este o adevarata apologie la adresa presedintelui rus. “Putin a demonstrat ca, atunci cind o persoana sanatoasa si energica ocupa aceasta pozitie, devine evident cit de mari sint puterile prezidentiale”, scrie autorul manualului, Aleksander Filipov, vicepresedintele Institutului National de Politica Externa, afiliat Kremlinului. Evenimente importante , precum revolutiile portocalii din spatiul ex-sovietic, sint prezentate drept comploturi americane. „Tensiunea a fost sporita artificial in Ucraina si a fost pus la cale scenariul unei «revolutii»“, descrie manualul alegerea presedintelui prooccidental Viktor Iuscenko. Singurii garanti ai democratiei rusesti sint suveranitatea, o armata puternica si o economie puternica, argumenteaza autorii. In aceasta lumina, arestarea magnatului Mihail Hodorkovski , oponent al regimului Putin, si falimentarea gigantului Yukos sint „semnale fara echivoc pentru ca afaceristii sa se supuna legii, sa plateasca taxele si sa nu se considere mai presus de guvern”. Manualul de stiinte sociale, intitulat „Lumea globala in secolul XXI”, arata ca, „in anii ’90, SUA au incercat sa construiasca un imperiu global”, motiv pentru care au incercat sa izoleze Rusia. „Insa SUA se apropie de colaps, deoarece nu-i mai pot integra pe «albi» si pe «negri» intr-o singura natiune.” Stalin este vazut in acelasi manual drept „cel mai glorios lider sovietic”, gulagul sovietic este privit ca o conditie necesara pentru intarirea Rusiei, iar prabusirea URSS este „cea mai mare catastrofa geopolitica a secolului XX”. Putin insusi a considerat ca Marea Foamete din 1937, soldata cu 1,5 milioane de morti, nu se compara cu bombardamentele atomice ale SUA, razboiul din Vietnam sau segregarea rasiala din Statele Unite.

Urmareste Acasa.ro pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Acasa.ro.

  •  
  •  

Articol scris de

Vezi toate articolele

Articole din social

Top

Cauta-ti perechea